Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

Luna nouă în scorpion

De fiecare dată când calc pe pământ sfânt, zic că am ajuns în sfârșit acasă. E atâta pace și liniște și nimic nu mă desparte de Tine sau...de Mine, dacă știi ce vreau să spun.

Absolut de fiecare dată promit să rămân. Ce rost are să mă-ntorc în lume când lumea s-a întors împotriva Ta?!

Să te găsești pe tine în lume e mai greu, e osânda cea mai mare. Aici este adevăratul examen, nu între stânci, nu în chilii, nu pe vârf de munte. AICI!

Aici unde iubirea (re)cunoaște multe forme. Aici unde te pierzi iubind și renaști crezând.

Când jumătate din tine trage spre lumesc și cealaltă jumătate își cere dreptul Întâiului Născut, cum faci să-ți păstrezi echilibrul?

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.

Magul

Stau în picioare, în fața oglinzii și mă uit cum pe încheietură și pe degetele mâinii stângi mi se scurge un lichid roșu. Odată ce atinge pământul se transformă în viață, culoare, parfum. Cealaltă mână e îndreptată spre cer și simt cum brațul mi se transformă într-o ramură ce se înalță spre nori pentru a lăsa viața să-și descopere esența.

În jurul meu alți 21 de mesageri.

Când vei fi în poziția de a-ți alege drumul, care va fi primul pe care-l vei elimina?

Ești sigur că nu duc toate în același loc?

Mai stai

Toarnă peste mine nori lichizi și fie ca unul dintre ei să-mi ajungă pe buze. De acolo până la suflet nu e cale prea lungă așa că...spală-l de botezul ireal al furtunii de vară.

Și știi ce să mai faci? Luminează picătura dintre sâni. Doar o clipă fă-o să se simtă în centrul atenției. Momentul ei de glorie. Acea clipă între existență și esență. Milisecunda în care cele două parfumuri se îmbină și devin unul...greu.

Plouă-mi viața cu picături de ”shhh..” și ”stai” și fă-mă să te rog frumos.

Te rog.


Frumos

Dimineți

Rulează-mă-ntre degete și trage-mă adânc în suflet, iar în timp ce faci asta, lasă rujul meu să se imprime pe încheietura mâinii tale stângi, unde....miroase a parfum.
Fumează-mi emoția, întinde-te în pat și visează cum întregul meu se îmbină cu întregul tău în timp ce vulcani erup la mii de km de noi.
Prizează-mă, dragule! Cu toată pofta de viață pe care o ai și dacă n-ai, adu-ți aminte de un moment în care a dat pe afară. Aducându-ți aminte, retrăiește momentul la altă intensitate. Reconfigurează-l.

Și după asta...stinge-mă într-un pat plin de cearceafuri folosite, lăsându-l pe Bach să cânte-n gol.

Conexiuni

Și timp și aripi de îmi dai, tot am să aleg murirea. Doar murind, atingi iubirea, Doar iubind înveți să mori.
Și timp și aripi de îmi dai, am s-aleg să cad mereu. Ca să mă ridic mai bine, Ca să te-nvăț și pe tine.
De ai vrea să-mi dai doar timp, te îmbrățișez puternic. Timp egal tandrețe, faptă. Numai timp egal venin.
Iar de aripi...nu mai zic. Pune-mi în spate kilograme și lacăte la picioare. Ca să zbor nu-mi trebe aripi,
Ca să zbor îmi trebe timp.

Cum se simte succesul?

Știu cum e... Stai liniștit și...respiră. Exaaact! Inspiră tooot aerul pe care îl ai la dispoziție. Expiră toate emoțiile care te țin pe loc. Repetă! Nu nu, nu te opri. Crezi că e atât de ușor? Keep doing that. Keep searching for yourself. Keep climbing. Keep falling and try again. Keep the want forget the need. Rise up above your egotistic self.
Ridică-te și umblă...cum altfel ajungi la scopul obiectivelor tale!?
Vezi tu...lucrul cel mai important care te ajută să crești, este obstacolul care te-a făcut să cazi. Simte pământul, simte pietrele cum ți-au zdrelit pielea, zâmbește, mulțumește-i și, exact cum pielea se vindecă atât de repede pe cât are nevoie, ridică-te mai încrezător în forțele tale. Uită-te în jos doar ca să vezi de unde ai plecat, altfel privește înainte. Înainte și în sus. Iar când vei mai întâlni un obstacol repetă... Curios cum ai ajuns în vârful muntelui deja, nu? E frumoasă priveliștea?
Bun și de aici, mă întrebi... De aici, înainte și tot mai sus! Primul munte a fo…

Mai știi cine ești?

Așază-te. Cu fața spre Răsărit. Cu inima deschisă. Cu toate celulele conectate la Univers. Închide ochii!

Așază-te, taci și ascultă. Ascultă cum inima bate în același timp cu ritmul naturii. Ascultă cum sângele pompează nu numai viață, ci și energie.

Simte cum toată energia îți inundă atât corpul, cât și mintea și începe – ușor ușor – să dea pe dinafară, îmbrățișând tot ce te înconjoară. Simte cum toți porii ți s-au deschis pentru a împrăștia acest flux continuu, peste tot. Simte cum, nu numai că ești aici și acum, ci și cum ești acolo sau dincolo...ești peste tot...ești TOT.

Privește, cu ochii minții, această energie. Ce-ți spune? Nu cumva această energie e energia creatoare, acea energie care în momentul ZERO, a dat naștere materiei și a perfecționat-o de atunci încoace? Nu cumva și tu ești la fel? Oare, având energia ancestrală impregnată puternic în fiecare celulă din corp, nu ești și tu, la rândul tău, un creator? Creatorul propriei vieți, poate? Creatorul celei mai bune și luminoas…

Și dacă

Ne e frică! Atât de frică! Și ne lăsăm paralizați de ea, de parcă ea e noi și nu invers. De unde vine frica asta? De ce are atâta putere asupra noastră? De ce se infiltrează așa ușor în comportamentul nostru?
Ne e frică să fim noi. Să zâmbim unui om necunoscut pentru că pur și simplu ăsta e instinctul, să spunem ”Te iubesc” atunci când simțim că inima nu mai are loc în piept și vrea să iasă, să ne scriem istoria. 
Pentru ce teama asta? Aud atât de des oameni care au renunțat la ceva ce le-ar fi făcut bine, pentru că nu au avut curajul de a face un pas. Situații care mai de care, de la a intra în vorbă cu cineva care-ți place, până la a renunța la un talent incredibil din simplul motiv că ”îmi e frică să nu dezamăgesc”. 
Tu, care îți e atât de frică să nu dezamăgești, ești bine acum? Ești mulțumit de pasul făcut? Te simți împlinit?
Sau Tu, care ai ales să mergi mai departe trecând pe lângă ea, deși atât inima, cât și corpul te implorau să te oprești, ești fericit?
Și chiar TU, dragule…

În lumea largă

Am scris cu zâmbete istoria vieții mele. Cu zâmbete și cu multă iubire. Iubire care mai de care, de diferite tipuri, intensități și culori.

Mi-am lăsat amintirea impregnată în îmbrățișări și parfumuri. Mai întorc și eu capul după unele,  uneori și-mi las mintea să zburde.

Am uși deschise pe care aleg să le închid în anumite etape ale vieții mele, pentru că fie nu mai încap pe ușa respectivă, fie m-am plictisit mereu de același lucru monoton - mai avem nevoie și de geamuri!

Învăț zilnic de la tot ce mă înconjoară și, slavă Cinstitului, am de plecat urechea și sufletul către multe ființe.

Și mă...caut...neîncetat. Aici, în spatele tău, în ceașca de cafea a soră-mii, în privirea lui, în cărți, oracole, studii, teatru și muzică. Mă caut zilnic ca să realizez, mereu, că numa-n lume nu m-am căutat, în lumea...largă.

Soon.


Fluturi

Ți-am lăsat un înger la ușă, aseară. A bătut până la 5 dimineața, însă auzul tău era ocupat cu sunetul penelor udate cu vin, ce lovesc pământul.
L-am trimis să-și ceară iertare și să-ți spună că te-am iertat pentru că ai dispărut iremediabil din viața mea. Dar n-a apucat...
Ți-a lăsat o pană și o suliță lângă gard și-un gând bun...să te urmărească. A aprins toate luminile de pe stradă ca să știi că nu ești singură deși știa foarte bine că simțul acesta ți s-a transformat...și ți-a presărat flori uscate pe preș.

Ce fac acum? Desenez lumea în culori complementare și dansez prin noroiul îmbibat de lumină. Mă iert. Te iert. Cer iertare. Primesc. Plâng. Zâmbesc. Trăiesc...Îmi amintesc!