Să crezi în suflete pereche nu e bine, e distructiv. E un fel de rană pe care o deschizi de fiecare dată când te gândeşti, când te uiţi la "What Dreams May Come" , "The Notebook" and so on. De fiecare dată când te uiţi la poza cu el/ea, când asculţi involuntar melodia vostră, când îţi bântuie nopţile şi chiar atunci când îi simţi parfumul pe stradă/în metrou/la semafor şi întorci imediat capul să observi dacă nu cumva e acolo. E un fel de masochism pragmatic ce dă într-un hedonism covârşitor.