Let Me Be Myself

Se spune că fiecare are nebunia lui. Artiştii sunt etichetaţi din prima. Au chichiţele şi tabieturile lor, dar sunt scuzaţi instant pentru că sunt...ARTIŞTI. Care este profilul omului normal? Dar nebun? As merge într-un azil de nebuni...doar ca să înţeleg cât de departe merge nebunia şi care sunt gradele ei. Americanii pun foarte mult accent pe astfel de instituţii, la noi totul e mai tăcut, ţipetele se ascund în spatele uşilor închise. Nebunia a ajuns o scuză pentru mulţi. Ucizi pe cineva, te dai drept nebun şi astfel primeşti un altfel de tratament, o pedeapsă mai mică, o urmă mai puţin adâncă a închisorii. Nebunia a ajuns să fie confundată cu arta. Picasso suferea de nebunie genială? Care e puntea care despărţea geniul de nebunie, în cazul lui? Şi, mai ales, de ce geniu şi nu nebun? Eh...dulce nebunie. De ce nu mai e la fel de interesantă şi interceptată când vine vorba de nebunia oamenilor de rând? De ce spitalele de nebuni nu au reflectoare peste tot? De ce nu se ţin realit

Cunoşti sentimentul acela în care îţi vine să-ţi iei câmpii, dar te uiţi la ea şi pur şi simplu simţi cum picioarele refuză să mai păşească. Şi nu înţelegi de ce, pentru că eşti convins că nebunia voastră nu e compatibilă. Uneori e divin, dar acest "uneori" e foarte rar. O consideri nebună, acum râde, acum plânge şi te blamează pentru umbrele care îi bântuie nopţile. Încerci să îi desluşeşti minţile şi te chinui până minţile tale încep să cutreiere munţi necunoscuţi pentru că eşti de părere că dragostea ar trebui să învingă tot. Şi aşa e, dar nu realizezi cât te-ai schimbat. Ai impresia ca eşti acelaşi om, numai ea e cea care şi-a dat jos o mască pentru a şi-o pune pe celalaltă. EA E DE VINĂ. Şi simţi cum inima îţi bate mai tare şi sângele-ţi explodează venele şi tâmpla bate sunete de toacă. Te uiţi spre uşă şi cedezi, dar ea îţi strigă "Iubeşte-mă!"....

E un film dual. Trailerul îţi prezintă viaţa luxoasă a unui om necunoscut. Bani, femei frumoase, masini scumpe, afaceri. Dar chintesenţa filmului e alta. Ai simţit vreodată că ai tot ce ţi-ai dorit vreodată, dar lipseşte totuşi ceva? Ai avut vreodată sentimentul că un zâmbet aduce mai multă lumină în casă decât o mie de felinare? Ai simţit ce putere are dragostea asupra unui om...puternic? Dacă răspunsurile tale sunt afirmative, atunci ştii deja...Dacă ai răspuns cu NU, atunci te invit să simţi. Într-o paletă coloristică încântătoare a anilor '20, cu soundtrackuri de excepţie şi cu o interpretare EXTRAORDINARĂ a lui Leonardo Di Caprio, The Great Gatsby promite multe premii.

"Acasă" este acolo unde sufletul se contopeşte cu locul, într-o linişte deplină şi aşteaptă să moară căci nimic nu mai contează. "Acasă" este la pieptul lui!

Sâmbătă 18 mai, Teatrul Odeon, Spectacol ŞARAIMAN , Răzvan Mazilu în rolul Nebunului, Dan Badea în rolul Românului. Mi-a plăcut! Şi asta e tot ce contează. Mi-a plăcut cum teme precum "tinereţea cu dragostele ei", "amarul înecat", "timpul cu cicatricile sale", se îmbină perfect într-un spectacol de Stand-Up Comedy în care toată lumea râde de propria durere. Şi am râs...bine! E un spectacol pe care merită să îl vezi pentru că e ceva inedit. Nu respectă nici un tipar al altor spectacole, nu te aştepţi în nici un moment să îl vezi pe Răzvan Mazilu cum face dragoste cu un manechin şi nici să ţi se facă poftă de berea la pet cu gust de bere la sticlă pe care Dan Badea o savurează în timpul spectacolului. It.s outrageous! Nu te aştepţi să te gândeşti nostalgic la copilăria anilor 80-90, iar ca tânăr cu siguranţă nu te aştepţi să fi luat peste picior pentru că nu ştii despre jocurile din spatele blocului pân când mama te striga pe geam să vi să mănânci.

Știm să dăm sfaturi, dar nu vrem să ne punem în pielea persoanei căruia îi umplem capul cu bazaconiile noastre. Am trăit multe: dezamăgiri, orgolii, pierderi, durere. Asta ne dă un mic imbold în a ne crede psihologii secolului. De fapt ce nu realizăm noi este că fiecare persoană este diferită . Fiecare trăiește diferit o despărțire, fiecare are alt gând de împăcare, fiecare își face alt scenariu, fiecare plânge pe un umăr dar din motive diferite, fiecare este stăpânul propriei sale vieți. Nu te aștepta ca sfatul tău să conteze, nu te supăra dacă ți se dă dreptate dar acțiunea care urmează sfatului nu este în ton, nici măcar să nu îndrăznești să te superi pe un om care nu știe ce vrea. E normal, pentru că e o luptă permanentă în interiorul fiecărei persoane. Lupta cea mai grea între inimă și minte. Și de fiecare dată când inima spune ceva, mintea încearcă să contracareze lovitura și asta până când persoana deținătoare de aceste două organe enervante spune STOP. Aici intervii tu, dar

De ce să fim oameni normali? E boring. E plină lumea de oameni normali care au devenit anormali. E mai cool. Eu sunt un om normal care devine anormal când nu mai are chef de oameni. Când ceva nu mai merge cum trebuie. Când anumite lucruri nu se mai pupă. Când ascult un anumit gen de muzică. Când mă uit la un anumit gen de filme. Când mă uit în oglindă şi văd în spatele ochilor mei verzi. Nu sunt nebună pentru că recunosc că sunt nebună (oricum mulţi dintre noi preferă să se păteze cu acest "plus" deşi sunt nişte oameni perfect normali). I.m just sick. I love pain. I.m a masochist!

Of me...old me... Of my heart, my soul, my everything... Of sweet nothings... Of dreams that got away... Of what have I should become... Of soulmates fever... Of 3 persons in a single perfect one... Of perfection... Of  sweet agony... Of nonsensuous quarrels... Of tears... Of endless talks...

Un prieten mi-a spus că sunt ca "un bătrânel beat nostalgic care nu-şi găseşte locul". Mi-a plăcut descrierea.... Locul nu ştiu dacă am să mi-l găsesc vreodată. Sunt agitată, mereu caut şi nu găsesc şi dacă găsesc caut din nou. E un defect pe care încerc să mi-l corectez. Sunt sălbatică. Nu stau locului. Când sunt obosită râd şi când sunt tristă stau în ploaie să mă spele de păcate. Ce vă completează?

2-1 = GOL 1+0.5 = ÎMBĂTAREA SIMȚURILOR 1 = VID Și când vei dori ca venele tale să se unească cu ale lui abia atunci vei știi rezultatul valorilor necunoscute din ecuațiile ce îți umpleau nopțile. Până atunci, stai cu algebra într-o mână și cu Cartea Morților în cealaltă și-ți acceptă failibilitatea. Și când ai ocazia ieși afară-n vânt și roagă-te ca fulgerele să te reducă la bucăți, iar rafelele să te poarte peste tot...poate poate... Sfat: Necunoscuta pe care tu o cauți e scrisă acolo...cu cerneală invizibilă. Dă cu sânge, vezi, se ia?

Iubesc bărbaţii care scot copilul din femeia de lângă ei. Mi-e dor să fiu copil. Mi-e dor de sentimentul acela de grijă şi protecţie şi alint şi soare şi zâmbete curate în aşternuturi răvăşite. Dragostea adevărată este cea care te face să vezi frumuseţea din spatele ridurilor, perfecţiunea din spatele micilor imperfecţiuni! Iubeşti?

Mă obsedează noţiunea timpului. Ieri aveam 16 ani, eram o liceancă ciudată, dar populară, aveam note mari, stăteam în prima bancă, mă fardam fără să ştie ai mei, apoi când terminam orele şi urma să merg acasă îmi îndepărtam make-up-ul (ca să păstrez imaginea de "fata cuminte a lu mama"). Azi, sunt la fel de ciudată, mai puţin populară, mă fardez mult mai puţin decât în liceu, sunt tatuată, libertină and so on. Mâine probabil o să am 40 de ani 2 copii sau niciunul, o carieră sau o frustrare şi aşa a trecut viaţa pe lângă mine. Ştiu că următoarea întrebare este una greţoasă din cauza faptului că a devenit extrem de comercială, dar e o întrebare bună şi probabil că a rămas pe buzele tuturor pentru că nimeni nu a ajuns la un consens. So...întrebarea e:  would we and why? De fiecare dată când încerc să îmi răspund la întrebarea asta cu un mare DA! îmi amintesc de prezent şi mă gândesc că dacă aş schimba trecutul, mai mult ca sigur nici prezentul nu ar fi la locul lui. Aşa

Unless you show me how!

Proiectul "Hysterical Literature" a început probabil ca o joacă, sau cel puţin asta vreau să cred că a avut în cap fotograful Clayton Cubitt (cele mai interesante lucruri apar dintr-o simplă joacă, un simplu gând, o idee fugară). Conceptul mi se pare unul interesant.Mă duce cu gândul la o femeie care citeşte o carte erotică, deşi aici sunt fel de fel de cărţi. Îmi permite să interpretez faptul că lectura e delicioasă, că citind o carte poţi avea orgasm mental, că orgasmul mental lasă loc orgasmului simţurilor. Îmi place ideea şi o susţin...chiar dacă uneori unele protagoniste mă fac să cred că plăcerea lecturii poate fi şi mimată. Cât de excitant este să vezi o femeie care "devorează" o carte, cu ochelarii pe nas, cu respiraţia sacadată? Excitant, vulgar sau fals....vouă cum vi se pare? She.s my favourite

Am chef de scris. Mă apucă rar și când mă apucă trebuie să consum tot ce am. Am chef de scris, însă subiect nu. Toată lumea scrie despre relații, dragoste, prietenie, toți dau sfaturi chiar dacă pe propria piele nu le aplică. Din cauza asta nu știu despre ce să scriu. Scriu de obicei ce am în minte în acea secundă. Uneori mă ia lenea și îmi las gândurile să zburde fericite prin nisipul la care visez, apoi, când se întorc sunt deja eliberate de conținutul poetic de care mă puteam folosi pentru a crea o postare mai interesantă. Acum mă doare capul, citesc Blogul lui Otravă și îmi mai iau doza de filosofie într-ale sexului , probabil de aia mă doare capul. Ascult muzică...multă muzică (categoric de aia mă doare capul), stau cu mâța-n brațe și mă gândesc ce fac mâine, peste 1 lună, în vara asta, peste un an. La începutul anului mi-am făcut un WISH LIST...pentru prima dată când fac așa ceva, iar ce e în el e o totală abrambureală. Cred că mai degrabă acest WISH LIST al meu e valabil pe

În pielea mea e încriptat codul sufletului tău.Prin veninul meu curge, atipic, sângele tău. Miroase a vară şi a libertate. Tell me that you miss me baby, I can make you weak. Sunt pierdută prin parcuri cu gândurile pe frunzele salciilor care plâng. Îmi place mirosul de piele arsă aidoma unei inimi pietrificate... Sunt tare ca piatra! http://vimeo.com/65546556