Ne e frică! Atât de frică! Și ne lăsăm paralizați de ea, de parcă ea e noi și nu invers. De unde vine frica asta? De ce are atâta putere asupra noastră? De ce se infiltrează așa ușor în comportamentul nostru? Ne e frică să fim noi. Să zâmbim unui om necunoscut pentru că pur și simplu ăsta e instinctul, să spunem ”Te iubesc” atunci când simțim că inima nu mai are loc în piept și vrea să iasă, să ne scriem istoria. Pentru ce teama asta? Aud atât de des oameni care au renunțat la ceva ce le-ar fi făcut bine, pentru că nu au avut curajul de a face un pas. Situații care mai de care, de la a intra în vorbă cu cineva care-ți place, până la a renunța la un talent incredibil din simplul motiv că ”îmi e frică să nu dezamăgesc”. Tu, care îți e atât de frică să nu dezamăgești, ești bine acum? Ești mulțumit de pasul făcut? Te simți împlinit? Sau Tu, care ai ales să mergi mai departe trecând pe lângă ea, deși atât inima, cât și corpul te implorau să te oprești, ...