Let Me Be Myself

De fiecare dată când calc pe pământ sfânt, zic că am ajuns în sfârșit acasă. E atâta pace și liniște și nimic nu mă desparte de Tine sau...de Mine, dacă știi ce vreau să spun. Absolut de fiecare dată promit să rămân. Ce rost are să mă-ntorc în lume când lumea s-a întors împotriva Ta?! Să te găsești pe tine în lume e mai greu, e osânda cea mai mare. Aici este adevăratul examen, nu între stânci, nu în chilii, nu pe vârf de munte. AICI! Aici unde iubirea (re)cunoaște multe forme. Aici unde te pierzi iubind și renaști crezând. Când jumătate din tine trage spre lumesc și cealaltă jumătate își cere dreptul Întâiului Născut, cum faci să-ți păstrezi echilibrul?

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept. Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat. Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită. Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi! Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare. Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă. Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu. Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea. Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sen...

Stau în picioare, în fața oglinzii și mă uit cum pe încheietură și pe degetele mâinii stângi mi se scurge un lichid roșu. Odată ce atinge pământul se transformă în viață, culoare, parfum. Cealaltă mână e îndreptată spre cer și simt cum brațul mi se transformă într-o ramură ce se înalță spre nori pentru a lăsa viața să-și descopere esența. În jurul meu alți 21 de mesageri. Când vei fi în poziția de a-ți alege drumul, care va fi primul pe care-l vei elimina? Ești sigur că nu duc toate în același loc?

Toarnă peste mine nori lichizi și fie ca unul dintre ei să-mi ajungă pe buze. De acolo până la suflet nu e cale prea lungă așa că...spală-l de botezul ireal al furtunii de vară. Și știi ce să mai faci? Luminează picătura dintre sâni. Doar o clipă fă-o să se simtă în centrul atenției. Momentul ei de glorie. Acea clipă între existență și esență. Milisecunda în care cele două parfumuri se îmbină și devin unul...greu. Plouă-mi viața cu picături de ”shhh..” și ”stai” și fă-mă să te rog frumos. Te rog. Frumos

Rulează-mă-ntre degete și trage-mă adânc în suflet, iar în timp ce faci asta, lasă rujul meu să se imprime pe încheietura mâinii tale stângi, unde....miroase a parfum. Fumează-mi emoția, întinde-te în pat și visează cum întregul meu se îmbină cu întregul tău în timp ce vulcani erup la mii de km de noi. Prizează-mă, dragule! Cu toată pofta de viață pe care o ai și dacă n-ai, adu-ți aminte de un moment în care a dat pe afară. Aducându-ți aminte, retrăiește momentul la altă intensitate. Reconfigurează-l. Și după asta... stinge-mă într-un pat plin de cearceafuri folosite, lăsându-l pe Bach să cânte-n gol.

Și timp și aripi de îmi dai, tot am să aleg murirea. Doar murind, atingi iubirea, Doar iubind înveți să mori. Și timp și aripi de îmi dai, am s-aleg să cad mereu. Ca să mă ridic mai bine, Ca să te-nvăț și pe tine. De ai vrea să-mi dai doar timp, te îmbrățișez puternic. Timp egal tandrețe, faptă. Numai timp egal venin. Iar de aripi...nu mai zic. Pune-mi în spate kilograme și lacăte la picioare. Ca să zbor nu-mi trebe aripi, Ca să zbor îmi trebe timp.

Știu cum e... Stai liniștit și...respiră. Exaaact! Inspiră tooot aerul pe care îl ai la dispoziție. Expiră toate emoțiile care te țin pe loc. Repetă! Nu nu, nu te opri. Crezi că e atât de ușor? Keep doing that. Keep searching for yourself. Keep climbing. Keep falling and try again. Keep the want forget the need. Rise up above your egotistic self. Ridică-te și umblă...cum altfel ajungi la scopul obiectivelor tale!? Vezi tu...lucrul cel mai important care te ajută să crești, este obstacolul care te-a făcut să cazi. Simte pământul, simte pietrele cum ți-au zdrelit pielea, zâmbește, mulțumește-i și, exact cum pielea se vindecă atât de repede pe cât are nevoie, ridică-te mai încrezător în forțele tale. Uită-te în jos doar ca să vezi de unde ai plecat, altfel privește înainte. Înainte și în sus. Iar când vei mai întâlni un obstacol repetă... Curios cum ai ajuns în vârful muntelui deja, nu? E frumoasă priveliștea? Bun și de aici, mă întrebi ... De aici, înainte și tot mai s...