Treceți la conținutul principal

If we fall in love


Stai oleacă nu o gândi prea mult, e doar un titlu ca oricare... If we fall in love...we won't! Și nu pentru că we'll rise in love, my darling, ci pentru că (ne) iubim deja. Cum știm? Apropie-ți palmele, du-le în dreptul inimii și simte căldura. Închide ochii, inima ta e universul, palmele tale sunt dragostea infinită care îți oferă necondiționat ceea ce ești deja și știi, nu-i așa? Simte cu toate simțurile tale active, cum este să fii copleșit de plinătate. Taci, căci în tăcere auzi glasul universului care îți spune despre cum a fost creată lumea. Deja expresia îți e mai luminoasă și asta doar de la un gând care zburdă în imaginar ca pletele unei femei peste zâmbetu-i carismatic...

And what if we fall in love?
Etichete:

Comentarii

  1. Alin20 mai 2017 la 04:41

    Nu inteleg de ce jumatate romana jumatate engleza ? Nu se poate intr-o singura limba ? E stalcit textul si vrea sa dea o tenta de profund, dar nu are nimic substantial, e gol si invaluit de cuvinte mari. Este incoerent si dezordonat, pierdut in marea de cuvinte. Asta spune multe despre o persoana.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim22 mai 2017 la 14:58

    nice nice :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc. Fem
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Antihrist

”Sunt EU! Când îmi calc pe suflet și fac să doară. Când nu mai scriu. Când aduc rațiunea în prim-plan ca să fac sufletul să tacă...și nu tace nici atunci. Antihrist sunt eu când nu mă las să plâng. Când nu ascult ce au rănile să-mi zică. Când mă pedepsesc pentru ceva ce nu am făcut niciodată, dar cineva a zis... Sunt eu când nu mă las să primesc iubire, a mea, a altora, a vieții” ...asta scriam pe 22.01.2022 și a rămas schiță până azi. E fascinant cum înainte să văd ce am scris, am spus prima propoziție by default.  Miriam e ANATEMA...am crezut multe vieți la rând și de aia Antihristul sunt eu. Pentru că mult timp, crezând că eu cred în Dumnezeu, l-am respins din inima mea și din ceilalți. Vorbeam acum ceva timp cu Maestrul meu și îi spuneam că nu-l pot numi Guru. ”Refuz, Maestre, să te numesc așa. Guru e doar Dumnezeu”. Și m-a întrebat ”Oare nu e asta o formă de sfidare a Lui?” Cred, Doamne. Ajută necredinței mele.  De antihrist fugim toți. Cine să-și asume Răul-Cel-Mai-Rău? Nu, nu. N
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe