Treceți la conținutul principal

Post mortem



 
Mă gândesc la Moarte. Vrea să facem pace, dar eu nu pot să mă împac cu ea. O respect, dar nu empatizez...

De 2 zile e lipită scai de mine, tot încearcă să îmi explice că nu e meseria pe care şi-ar fi dorit-o, dar îi era datoare Celui de Sus (chestii neîncheiate între Ei)...cu ce mă încălzeşte pe mine?

Şi-ar dori tare mult să ne împăcăm. Aveam discuţii interminabile, filosofam despre orice, plângeam gândindu-ne fiecare la ale vieţii valuri, ne certam crunt când îi ceream socoteală despre viaţă.

Ea mi-a dat prima lecţie dură când eram destul de mică, şi apoi a continuat ... "Ca să te călească!" spunea ea. Ei, aş! Nu m-au călit lecţiile astea nici până acum. Deşi lovitura e aceeaşi, durerea e de fiecare dată alta, parcă mai puternică, mai adâncă....

Azi aş vrea să mă lase în pace. Azi şi zilele ce vor veni. Să mă lase să descopăr Viaţa pe care am cam neglijat-o în ultimul timp, iar apoi...promit că ne-mpăcăm! 
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

If the world was ending

 Le-aș spune copiilor mei că au trăit cea mai frumoasă experiență. Că viața aici pe Pământ a fost un dar plin de iubire și că de acum înainte au aripi să zboare încotro își doresc. Le-aș mulțumi părinților pentru bucuria de a fi #împreună. Aș îmbrățișa florile, animalele, copacii. It was a hell of a ride If the world was ending, aș da uitării tot ce m-a apăsat. Toate tristețile le-aș transforma în fericirea de a le fi trăit. În recunoștință.  Aș urca sus pe munte ca să mă pot minuna de măreția CREAȚIEI.  Aș mai cânta odată melodia preferată. M-aș uita în ochii iubitului și i-aș mulțumi pentru toate secundele în care am ales să ne fim unul altuia. Mi-aș cuprinde corpul într-o îmbrățișare lungă. A fost cel mai bun prieten al meu. Și i-aș cere iertare pentru toate câte i-am făcut în defavoarea mea. Aș sta cu mine pentru ultima dată. Simțind - emoțiile care mi-au fost companioni, bătăile inimii, aerul care intră în plămâni. ... Until then, what are we waiting for?  
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Într-un alt univers

 Într-un alt univers mă ții de mână și-mi spui că frica nu există. Că totul e o iluzie și că atât timp cât vei trăi nimic nu o să mă atingă.  Într-un alt univers îmi spui că mă iubești, îmi iei fața în mâini și mă săruți pe frunte. Mă iei cu tine în munții pe care îi iubești atât și mă înveți să ascult natura. Să nu mă tem de ea, ci să mă regăsesc în ea.  Într-un alt univers cântăm împreună - eu cu vocea, tu la chitara rece de care nu te desparți niciodată. Cântăm și râdem până dimineața și apoi mergem să cutreierăm pajiștile acelea frumoase de mai sus de casă.  Într-un alt univers ești tot ce fetița din mine și-ar fi dorit vreodată.  Până atunci învăț să trăiesc în acesta...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc....
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe