Îmi picură ceară pe ochi ca să mă oprească să privesc trecutul. Ceara-i roșie, la fel și rochia pe care o port, iar parfumul pe care mi l-ai injectat în pori emană fericire neagră. Nici ochelarii nu mă mai ajută, nici unghiile nu.s într-atât de lungi încât să-mi scormonească adânc privirea. Ies în ploaie poate poate mi-o dezlipi ceața de pe ochi, dar ploaia se oprește când dă de mine și cheamă Soarele să mă-ntâmpine. N-am nici o șansă ca azi să-mi revăd trecutul. Poate mâine sau poate...niciodată