Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2013

Despre love and other bullshit

Oamenii nu înţeleg un lucru legat de dragostea asta de rahat care ne aduce numai sentimente naşpa...odata ce au iubit fără suflare, le va fi foarte greu să mai iubească la fel...vreodată.

E ca un lucru pe care îl uzezi. Normal că odată folosit nu va mai funcţiona la fel şi nici nu te va mai încânta la fel de mult ca înainte. Asta e dragilor, life sucks, love fucks.

Cu toate astea nu disperaţi. De iubit o să mai iubiţi. O să fie mai lejer, mai relaxat, mai puţin disperat. O să fie CEVA, cu CINEVA, CÂNDVA, de notat în anexele jurnalului vieţii.

Aşa că dacă aţi trait o iubire ca-n basme şi s-a terminat, uitaţi de alţi Harap-Alb sau Ileana-Cosânzeana; dacă iubiţi, bucuraţi-vă de basm cât mai durează; iar dacă nu aţi trăit aşa ceva până acum, aruncaţi orice carte de basme în foc şi treceţi pe poveşti de groază!


De nerecunoscut

E amuzant cum trece timpul peste tine, sentimentele și percepțiile tale. Cum ajungi să respecți persoana pe care cândva o urai pentru că era la fel sau mai frumoasă ca tine și prezenta un oarecare interes pentru iubitul tău. E uimitor cum o femeie poată să deteste o altă femeie și în același timp să îi recunoască întreg arsenalul de calități pe care Aceea îl deține.

Asta e ideea: de fapt și de drept, o femeie care urăște o alta, în adâncul conștientului său o admiră, o respectă, îi zâmbește prietenește. Iar dacă totul ar fi mai relaxat poate cele 2 ar și accepta să iasă la o cafea să discute despre armele letale pe care le au în dotare.

Niciodată nu am înțeles de ce nu există o astfel de comunicare!



Despre cum mintea ne joacă feste

Fix când am crezut că m-am vindecat, ai reapărut...şi buba a început să supureze din nou.

Mintea e cea mai mare curvă. Se gudură pe lângă tine, îşi deschide picioarele, îşi descoperă sânii, te îmbată, te face să crezi că iubeşti, o părăseşti,  îţi lasă o perioadă să te acomodezi, apoi îţi spune că nu poate trăi fără tine şi aşa continuă jocul până când o iei de-a dreptul razna, iei un pistol şi îi zbori creierii...sau îţi zbori creierii...
Cea mai mare provocare a tuturor timpurilor este să îţi faci mintea să tacă. Bate-ţi joc de ea, se va simţi rănită şi îţi va intoarce spatele (Good!), umileşte-o, pentru moment va fi şocată apoi va reîncerca apoi va renunţa (Very Good!), ignor-o va fi rana cea mai adâncă (Die Bitch!). Pe lângă acest tratament (inuman ar spune unii) adăugaţi meditaţie, muzică de relaxare şi un tratament cu adrenalină.

Dar nu uitaţi, mintea e PERVERSĂ!


Fără titlu

Sunt câteva lucruri pe care nu le înţeleg într-o relaţie, iar unul dintre ele este GELOZIA. Bun, nu vorbesc aici de acele mici scene din partea ei ca sa îi atragă atenţia lui, sau glumele subtile ale lui pentru a o face pe ea să zâmbească. E vorba despre acele scene în care el îi interzice să mai iasă cu prietenii ei în absenţa lui sau, mai rău, o pune să aleagă între ei şi el (lucru ce se întâmplă foarte des şi invers - femeia isterică), acele momente în care telefoanele se controlează (de parcă va găsi scrisorile de amor ale lui Romeo către Julieta - că oamenii or fi chiar aşa tonţi), stânjeneala simţită când iubitul/iubita îşi îmbrăţişează cel/cea mai bun/ă prieten/ă, incapacitatea de a înţelege că femeile pot fi extrem de bune prietene cu băieţi fără a trece de acest stadiu (şi invers)...and so on.

Gelozia m-a obosit întotdeauna, dar am acceptat-o pentru că reprezintă, într-un mod ciudat, existenţa unor sentimente puternice din partea partenerului. Cu toate astea nu pot o să o ana…

Forever gone

Mâine plec...ş-aşa aş vrea să plec de tot...
Mă duc să îmi înec ego-ul, să îmi sufoc dumnezeii, să îmi zdrobesc raţiunea oarbă.

Simţurile mele au atins cote alarmante...se trag unele pe altele într-o horă nebună ce se transpune, pentru cei din afara fiinţei mele, în insuportabilitate. Dar nu e aşa!

Am ajuns să nu mai vreau să fac compromisuri, să nu mai vreau să accept ceea ce nu îmi place, să nu mai ascult ceea ce nervii mei nu pot duce. Numiţi-l egoism, eu îl numesc "regăsirea sinelui pierdut", pentru că pe dinăuntru sunt smoală...neagră, viscoasă şi fierbând de mânie.

De aia vreau să plec...dar sunt prea slabă să îmi iau viaţa în mâini, aştept lovitura finală ca să văd încotro. Şi, totuşi persistă frica de a nu rămâne aceeaşi persoană şi după ce lovitura mă va doborî la pământ. "Frica nu e reală, e un obiect al imaginaţiei noastre" (After Earth)

Nici meditaţiile nu mai funcţionează.

M-am pierdut de tot....


De noapte bună

Și în timp ce dați play la melodie citiți și povestea lui Evergreen, a scris-o mai bine decât aș fi putut eu!


Make a wish

Atunci când bei cafea şi ai vrea ca zaţul să se prelingă pe mâna lui sau atunci când vinul îţi mângâie intestinele şi de fapt ai fi vrut ca el să îţi mângâie intimităţile....sufletului.

Just make a wish!

PS. Cineva, cândva, îmi spunea că nimeni nu e singur atât timp cât are stelele deasupra capului. Atât timp cât amândoi pot privi cerul, atunci vor fi mereu împreună

Pluralul singular

Dacă noi nu mai SUNTem, tu de ce mai EŞTI?

Fiecare cu basmul lui

Sau ei, mai corect era "Fiecare cu basmul ei" pentru că noi suntem cele care visăm la Feţi-Frumoşi călare pe cai...cai putere de preferat, iar dacă acei cai sunt aranjaţi pe 2 roţi, parcă parcă basmul nostru capătă culoare.

Mda...lăsând la o parte acest aspect puţin important (pe bune!), revin la visele noastre.
Am fost ieri la Fast&Furious 6, da ştiu, că nu are nici o legătură cu titlul, dar aveţi puţintică răbdare. La un moment dat într-un puseu de dragoste neţărmurită unul dintre personajele principale sare în gol să îşi salveze iubita de la moarte. Nu e tocmai evident, dar în acel moment, toată sala a aplaudat. Şi de acolo a (re)început totul.

Dragi bărbaţi, problema noastră a femeilor este că (UNELE) visăm la astfel de situaţii dramatico-senzaţionale. Da suntem prostuţe, când nu apreciem că voi ne luaţi buchete de trandafiri, sau când ne cumpăraţi cercei (deşi acasă mai avem încă enşpe mii de perechi) sau mai ştiu eu ce. Voi nu înţelegeţi că nu suntem chiar atât de …

Surd

În cuplu nu ai nevoie de pijamale, ai nevoie de celălalt și cu asta trăiești și iarna afară-n zăpadă!

Știi care e ideea acestei vieți? Să nu cazi în capcana propriilor vicii (evident dacă ajungi să le conștientizezi). E greu să știi! Pentru că la un moment dat te împaci cu ele, te atrag de partea lor și cedezi. Nu te lăsa, luptă! Amintește-ți răul creat și empatizează, nu îl duce la apogeu (vei pierde).

Lumea te învață să iubești fără limite, să lupți pentru ”Voi”...viața te învață altceva însă!

Oamenii nu știu aproape nimic despre ei înșiși și vrei să știe despre ”voi”? E hilar acest avort spontan al omenirii!