Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta forgive yourself

Despre asumare și tainele ei

Tinere...mă faci să râd. Și nu că anii nu mi-ar permite, dar într-un oarecare fel am...alte priorități. Nu! Departe de mine a te face să crezi că tu n-ai fi una dintre ele căci, știm prea bine că ești creația Mea cea mai înaltă, însă, vezi tu, dacă ar fi să ascult tot ce-ți înflorește mintea, aș fi nevoit să deschid o piață de flori cât tot Universul. Ah, nu mă înțelege greșit...AUD TOT CE SPUI, doar că nu dau importanță. Știi...exact ca părinții care primesc remarci răutăcioase de la copiii lor, dar aleg să râdă de îndrăzneala lor. A te ridica împotriva Mea, e cea mai bună dovadă că Mă simți! A Mă nega, e cea mai clară dovadă că te-am rănit...și-Mi pare rău...căci, nu ai înțeles de fapt lecția pe care încercam să ți-o ofer. Da, ai Liber Arbitru. Da, ești capabil de cel mai strălucit bine   și cel mai dezastruos rău . Da, dragul Meu, ești făcut după chipul și asemănarea Mea, fapt ce te ridică la rangul de Dumnezeu, dar... ți-ai asumat vreodată asta? Așa... pe deplin ? ...

Fluturi

Ți-am lăsat un înger la ușă, aseară. A bătut până la 5 dimineața, însă auzul tău era ocupat cu sunetul penelor udate cu vin, ce lovesc pământul. L-am trimis să-și ceară iertare și să-ți spună că te-am iertat pentru că ai dispărut iremediabil din viața mea. Dar n-a apucat... Ți-a lăsat o pană și o suliță lângă gard și-un gând bun...să te urmărească. A aprins toate luminile de pe stradă ca să știi că nu ești singură deși știa foarte bine că simțul acesta ți s-a transformat...și ți-a presărat flori uscate pe preș. Ce fac acum? Desenez lumea în culori complementare și dansez prin noroiul îmbibat de lumină. Mă iert. Te iert. Cer iertare. Primesc. Plâng. Zâmbesc. Trăiesc...Îmi amintesc!