Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2013

Fericirea nu se caută, se găseşte!

Sau se RE-găseşte. Zace în noi aşteptând să o scoatem în lume şi să nu o eliminăm din comportamentul nostru zilnic. Drumul către fericire e anevoios pentru că de multe ori apucăm pe cărări ce nu duc nicăieri, sunt înfundante. Încotro calcă unii, călcăm şi noi, deşi nu înţelegem că fericirea altora nu este neapărat a noastră.

 Sunt oameni care îşi doresc maşini, case, o poziție înaltă în vreo multinațională...În schimb există oameni, ca Vlad, care îşi doresc iluminare, înțelegerea vieții, descoperirea păcii interioare.

Saptamana trecuta am descoperit un caz în care cred şi pe care vreau să îl văd dus la bun sfârşit. The way to lasting happiness este drumul lui Vlad spre iluminare. Unii dintre noi vin pe acest pământ pentru a-şi găsi calea spre fericire, iar alţii pentru a-şi întâlni Eul pierdut.




Vă invit să intraţi pe site-ul lui şi să-l citiţi, apoi, dacă veţi considera că acest om merită, că această lume poate fi mai bună dacă măcar o parte ne-am comporta ca el...atunci ajuta…

Parabola

Ia-mă de mână și pune-mă la colț.
Strânge-mi răsuflarea până când ochii mei se transformă din verde în roșu și apoi capătă o tentă de alburiu-cenușă. Sărută-mi ultima suflare ș-apoi descântă-mi sufletul. Împletește-mi părul în noduri și cheamă valkiriile să mă urce pe cal ca să merg acasă. Lasă-mi sângele să spele amărăciunea nefericiților, abia atunci am să pot îmbrăca zalele ca să pornesc la luptă. Toarnă-mi vin roșu pe gât  ca să mă țină-n viață, apoi dăruiește-mă apei ca să mă spele de urmele acestei lumi. Așteaptă-mă...am să vin după tine!

Shut it

Mă trezesc uneori înecată în nervi...pur şi simplu zâmbesc şi apoi PUF nervii mei sunt întinşi la maxim.

Se întâmplă să dau de oameni de la care mă aştept la mai mult...mă aştept degeaba! De fapt nici nu ştiu de ce mă gândesc la aşa ceva...probabil şi ceilalţi se aşteaptă din partea mea la anumite lucruri pe care eu nu le fac.

Ce mă enervează de fapt sunt presupunerile...omul vede că ai făcut ceva şi imediat te judecă fără să ştie motivul din spatele acţiunii tale, fără să întrebe, fără să analizeze la rece. Da! Mă calcă pe nervi. Este atât de uşor să pui etichete, dar atât de greu să aştepţi să vezi dacă ai dreptate.


Spânzuratul

Mă întreb cum trăim? Acuzăm oameni de egoism, dar în noi zace esența sa. Ce fel de ființe sunt oamenii, din ce sunt plămădiți? Dacă i-am diseca ar curge noroi?
Ne facem un scop din a urî. Ne înjunghiem proprii frați. Ne lepădăm de familie ca dracul de tămâia pe care cândva a divinizat-o. Aruncăm vorbe fără a le cunoaște înțelesul. Ne preocupăm de lumesc și ne depărtăm de latura efemeră ce se ascunde în noi și care așteaptă cu brațele deschise să ne întoarcem privirea măcar o dată.
Ne afundăm în disperare pentru că e mai simplu. Refuzăm să vedem lumina pentru că nu vrem să ne dăm ochelarii de soare jos...ne închidem singuri căi ce ar fi putut duce mai sus decât ne-am fi așteptat. Iubim, dar condiționat. Suntem aproape de cei care au nevoie de noi, dar le cerem imposibilul când avem ocazia. Nimic nu mai e sigur/sincer/sfânt.

Dumnezeul lui Nietzsche a murit doar pentru a-l întâlni pe lumea cealaltă și a-i strânge mâna. Acolo întreaga ecuație ia o altă întorsătură.