Nemurire

Acolo unde se termină infinitul nu sunt eu! E un gol ce nu poate fi umplut dacă nu ești TU! Nu e apă, nu e vânt, nu e viață...e NIMIC.

Râzi...râzi Drace, că din păcatele tale s-a născut Lumea. Din lacrimile tale...Apa și din cuvintele care ard...Vântul...și i-ai adus în lume. I-ai lăsat singuri în frig ca să le îngheți simțurile, să le tacă sufletul, să-i separi în oameni simpli care habar n-au a duce o astfel de Dragoste. E corect?

E corect să permiți Focului să ardă acolo unde n-ar fi călcat în veci? Sau Vântului să cutreiere munți și dealuri pentru un lucru ce abia de-l poate mângâia? Nu, nu e corect! De aia ai permis din când în când ca Vântul și Apa să se regăsească într-un om sau mai mulți. Și atunci când ființele astea se vor întâlni, Vântul va îmbrățișa Vântul, iar Apa-i va învălui. Și tu...tu vei zâmbi, vei râde în hohote, apoi vei plânge și te va durea pentru că vei fi înțeles greșeala făcută.

Pentru că acolo unde se termină infinitul nu vei da de o persoană, vreun obiect sau vreo idee...vei da de un Foc ce arde-n Apă, bătut de Vânt. Vei da de...NEMURIRE!