Am crescut războinică. Nici nu se putea altfel, ținând cont de background-ul familial. Am fost antrenată în arta stalkingului de cel mai mare tiran al vieții mele. Și când zic tiran, zic de acel învățător despre care Castañeda vorbește în cărțile sale. Inițial nu am ales, dar apoi mi-a plăcut atât de mult cum se simte să am controlul propriei vieți, încât m-am întins și la viețile altora. A pierde controlul era ceva inimaginabil și nepermis. Ai pierdut, ești descalificat. Și așa am luptat ani întregi. O luptă în care eram legată la ochi de propria frică, de frica altora și de credința că ceea ce îmi spun e real...halal autocontrol nu?
Pe la 13 ani m-am trezit, puțin însă. A trebuit să aleg și am ales ceea ce victima perfectă ar alege: confortul tiraniei, dar trezirea s-a simțit. La 14 ani am vrut să mă călugăresc.
Toată viața mea am fugit de cine sunt. Până m-am lovit de realitatea unor vieți trecute. Până am căzut în golul depresiei. Până am înțeles mecanismul energiei universale. Până am integrat niște lecții și am ascultat niște mesaje de dincolo de rațional. Și mai ales, până am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fiu EU!
Acum nu mai fug! Mă mișc ca un melc, momentan. Simt cât pentru toți anii în care am dat voie altora să-mi spună ce și cât să simt. Sunt conștientă de harul și darurile mele și le împart atât cât simt.
Call me a sorceress. A weaver. A dreamer. A Stalker. Cause I am many!
Comentarii
Trimiteți un comentariu