Treceți la conținutul principal

Burn the Witches


Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce.

Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât. 

Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc. Femeile care simt. Vrăjitoarele sunt femeile care aleg să vorbească. Care chestionează ceea ce aud/văd. Vrăjitoarele sunt femeile puternice. Vrăjitoarele sunt femeile care-și acceptă vulnerabilitatea. Sunt femeile care iubesc. Femeile care au un vis și-l materializează. Sunt femeile care suferă. Care plâng de inimă sfâșiată. Care au așteptări de la oameni/societate. Sunt acele femei care aparțin. Care sunt unite. Vrăjitoarele sunt cele care dau viață și cele care privesc Moartea în ochi cu recunoștință. Sunt muncitoare. Vorbesc cu florile și Pământul. Ascultă. Înțeleg. Tac. Îmbrățișează. Sărbătoresc Viața! Dansează. Cântă. Își iubesc corpul și sufletul.

Și acum înlocuiește ”femeile” din paragraful de mai sus cu ”bărbații”. Pentru că a da viața nu ține doar de pântecul femeii, ci de puterea de materializare care zace în fiecare dintre noi.

Iubitul meu Băiat, Iubitul meu Bărbat, vrăjitoarele nu sunt rele. Vrăjitoarele doar sunt! În fiecare dintre noi în momentul în care ne dăm voie SĂ FIM... 

Cu iubire,

Mama/Soția/Fiica/Preoteasa

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!

Antihrist

”Sunt EU! Când îmi calc pe suflet și fac să doară. Când nu mai scriu. Când aduc rațiunea în prim-plan ca să fac sufletul să tacă...și nu tace nici atunci. Antihrist sunt eu când nu mă las să plâng. Când nu ascult ce au rănile să-mi zică. Când mă pedepsesc pentru ceva ce nu am făcut niciodată, dar cineva a zis... Sunt eu când nu mă las să primesc iubire, a mea, a altora, a vieții” ...asta scriam pe 22.01.2022 și a rămas schiță până azi. E fascinant cum înainte să văd ce am scris, am spus prima propoziție by default.  Miriam e ANATEMA...am crezut multe vieți la rând și de aia Antihristul sunt eu. Pentru că mult timp, crezând că eu cred în Dumnezeu, l-am respins din inima mea și din ceilalți. Vorbeam acum ceva timp cu Maestrul meu și îi spuneam că nu-l pot numi Guru. ”Refuz, Maestre, să te numesc așa. Guru e doar Dumnezeu”. Și m-a întrebat ”Oare nu e asta o formă de sfidare a Lui?” Cred, Doamne. Ajută necredinței mele.  De antihrist fugim toți. Cine să-și asume Răul-Cel-Mai-Rău? Nu, nu. N