”Sunt EU! Când îmi calc pe suflet și fac să doară. Când nu mai scriu. Când aduc rațiunea în prim-plan ca să fac sufletul să tacă...și nu tace nici atunci.
Antihrist sunt eu când nu mă las să plâng. Când nu ascult ce au rănile să-mi zică. Când mă pedepsesc pentru ceva ce nu am făcut niciodată, dar cineva a zis...
Sunt eu când nu mă las să primesc iubire, a mea, a altora, a vieții”
...asta scriam pe 22.01.2022 și a rămas schiță până azi.
E fascinant cum înainte să văd ce am scris, am spus prima propoziție by default.
Miriam e ANATEMA...am crezut multe vieți la rând și de aia Antihristul sunt eu. Pentru că mult timp, crezând că eu cred în Dumnezeu, l-am respins din inima mea și din ceilalți. Vorbeam acum ceva timp cu Maestrul meu și îi spuneam că nu-l pot numi Guru. ”Refuz, Maestre, să te numesc așa. Guru e doar Dumnezeu”. Și m-a întrebat ”Oare nu e asta o formă de sfidare a Lui?”
Cred, Doamne. Ajută necredinței mele.
De antihrist fugim toți. Cine să-și asume Răul-Cel-Mai-Rău? Nu, nu. Nu eu. Dar de ce nu acceptăm că în fiecare e acest ”rău”? De ce fug, Doamne de creația ta? De ce judec? De ce îmi e atât de greu să integrez echilibrul divin? Acceptarea a Tot-Ceea-Ce-Este?
Dar (mă) ne căutăm în cărți și cursuri și diplome și vindecări și căcaturi care (mă) ne separă și mai mult de Cine-Suntem-Cu-Adevărat.
Cred, Doamne. Ajută necredinței mele.
Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu