Let Me Be Myself

Îmi picură ceară pe ochi ca să mă oprească să privesc trecutul. Ceara-i roșie, la fel și rochia pe care o port, iar parfumul pe care mi l-ai injectat în pori emană fericire neagră. Nici ochelarii nu mă mai ajută, nici unghiile nu.s într-atât de lungi încât să-mi scormonească adânc privirea. Ies în ploaie poate poate mi-o dezlipi ceața de pe ochi, dar ploaia se oprește când dă de mine și cheamă Soarele să mă-ntâmpine. N-am nici o șansă ca azi să-mi revăd trecutul. Poate mâine sau poate...niciodată

M-am deconectat de la server. Era prea multă informație și prea puțină memorie. Nici conexiunea la suflete nu se mai făcea cum trebuie, așa că m-am deconectat pur și simplu. Pe lângă asta am șters partiția YOU deși am descoperit că în partiția ME mai e ceva din YOU...mă rog, mă voi ocupa de asta ma târziu. Acum încerc să mă conectez din nou la suflete, dar nimeni nu răspunde la telefon...

Ce faci? Cum îți e? Ți-e bine? Zâmbești? Visezi? Visele prind viață? Râzi cu poftă? Plângi? Spune-mi, săruți? Iubești? Simți? Dansezi? Dacă da, miroase-i părul, strânge-o-n brațe și împreunați-vă bătăile inimii. Uite-te-n ochii ei și taci! Acolo, fix acolo, e nemurirea ta! Respiră.

Sunt omul care face multe prostii...prostii minore, dar prostii. Din încăpățânare, un pic de egoism, dorința de cunoaștere, curiozitate, multe amestecate...dar nu regret nimic. Toate m-au învățat ceva și toate mă fac să mă simt vie. Iubesc oamenii care mi-au intrat în viață. Toți au venit cu un scop, așa cum sper că și eu am avut un rol în viața fiecăruia. Fiecare și-a lăsat amprenta asupra sufletului meu...o parte din ei e safe la mine-n piept și acolo va sta până ce veșnicia ne va pune din nou față în față...atunci să vezi râsete! Sunt atât de convinsă că nimic nu este întâmplător încât îmi vine să iau Divinul de gât și să-i zic ”Dude...ești fucking awesome...Merci”. Și acel ”Merci” este pentru tot. Tot ce am trăit, cu bune, cu rele, cu zâmbete, cu lacrimi și regrete. TOT. Viața e frumoasă. Atunci când ai puterea să îți lași sufletul să zâmbească, sau atunci când reușești să treci peste orice durere cu speranța că mâine sau poimâine sau răspoimâine va fi mai bine...pentru...

Nu sunt aici, nici cu capul, nici cu viaţa. Sunt după nori! Nu sunt a mamei şi nici a pământului. Vântul mi-e esenţa! Nu am vise, nici speranţe. Doar premoniţii... Am, însă, parfum. Se simte până departe...până după nori!

Shhh...taci! Lasă vântul să vorbească, să m-atingă, să mă poarte, să dispar! Lasă vântul să se-mpreuneze cu norii şi să nască o furtună, cu lumini peste lume... Lasă vântul să-mi transmită tot ceea ce copacii vor să-mi zică. Te rog să taci, ca să aud! Simte! Simte cum capeţi rădăcini adânci şi pământul te înghite. Lasă ploaia să te ude, ca să creşti până la cer şi să te-ntâlneşti cu norii. Lasă fulgerul să te străbată ca să uiţi de eul tău şi să te transpui departe. Simte! Ca eu să îmi aduc aminte! Leagă legături de fân îmbinate cu lavandă ca să mă purific toată. Leagă strâns la-ncheietură ca să nu mi le ia vântul să le ducă hăt departe. Leagă-mă de un arţar cu picioarele în apă, să fiu poarta dintre lumi. Leagă, ca să pot simţi tăcerea.

Vreau părul roşu în rafale S-acopere lumi infernale, Să ardă zei şi zmei barbari... Vreau ca din păr să iasă foc, S-atingă inima pe loc Şi să n-ai timp să te gândeşti, De ai murit sau...mai trăieşti! L-acest măcel s-asiste luna Să-mi împletească o cunună Din sânziene şi verbină S-aud cum inima suspină. Şi când spectacolul e gata, Am să încing o horă-n balta De vise închegate-n sânge.

Am visat ca aveam parul rosu, lung si ondulat si visam la stele. Traiam in mare si marea respira prin mine, dar mintea mea era departe. Pluteam libera pe valuri si dansam cu delfinii in ritmul batailor inimii. Eram o sirena din praf de stele!

Mai ții minte, măi copile, când te-ntreceai cu Soarele și el râdea de fiecare chițibuș pe care-l făceai doar doar să ieși învingător? Îți mai aduci aminte de zahărul ce se așternea pe al tău păr buclat, atunci când bunica îți făcea plăcinta preferată? Iar tu-l lăsai acolo și te mândreai că ai picat din rai și ai luat cu tine stropi de nori pufoși, albi... Copil frumos, dar de veselia ta, îți mai amintești? Când toată lumea se strângea în jurul tău, iar tu dansai și râdeai și nimeni nu te putea opri...pentru că tu trăiai fericirea, iar ceilalți o trăiau prin tine. Fă un efort și retrăiește acele momente...fii copil din nou!

I don't know where and I don't know when!

Am plămânul gol și venele uscate, Iar mintea in nisip...departe Am inima-necată-n soare Ș-aștept s-apară luna-n depărtare Am ochii-nchiși de albul dimineții Când roua-mi mângâie conturu feții Și mai am două mâini legate De cele nouă lumi întortocheate Ce mi-au trimis cununi de spini Ca să-mi aduc aminte când suspini Și am să port cunună mare Cu spini, cu flori, cu portocale. Ș-o să-mi miroasă părul a uscat. Asta dacă n-ai uitat, că... Te iubesc!

Aveam 13 ani când m-am gândit serios să renunţ la lume şi nu, nu de tot, ci doar un pic. Voiam distanţare, aer pentru suflet şi mai puţină poluare pentru minte. Voiam să plec departe. Departe de casă, departe de familie, departe de tot, căci totul în jurul nostru este perisabil. Şi dacă ajungeam în munţi (aşa cum îmi doream), eram gata să îmi dau sufletul naturii şi Dumnezeului care îmi indeplinea dorinţele doar când avea zile însorite. De 12 ani încoace sentimentul ăsta mă zgâlţâie, mai ales în zilele cu ploaie, mai ales când simt că un drum pe care calc nu e întotdeauna drumul pe care trebuie să merg până la capăt...că mereu vor apărea răscruci unde datul cu banul nu va rezolva nimic. Când eu nu mai pot, mă rog! Şi uneori nimic nu apare. Am realizat mai târziu că viaţa în mânăstire nu mi-ar fi plăcut, dar singurătatea îmi surâde uneori...în munţi, departe de lume, cu gândurile care îmi sinucid existenţa!

Nu e nimic mai frumos decât iubirea. Acea iubire care acoperă toate problemele lumii şi care te face să uiţi de ego-ul care te trage mereu înapoi când eşti gata de o nouă aventură. Faceţi un exerciţiu: închideţi ochii, imaginaţi-vă o scară luminoasă care pleacă de la picioarele voastre şi coboară într-o grădină superbă, plină de flori, copaci, păsări, soare. Priviţi în jur. Inspiraţi liniştea, frumuseţea, lumina, căldura. Ascultaţi susurul râului care curge în apropiere, ascultaţi cântecul păsărilor care zboară pe deasupra capului vostru. Atingeţi iarba, mirosiţi florile, intraţi în râu, lăsaţi-vă curăţaţi de griji, gânduri, angoase. Adunaţi energia din acel loc şi canalizaţi-o spre inimă. Transformaţi-o în iubire şi simţiţi cum devine din ce în ce mai mare. Împărţiţi-o celor din jur, oamenilor dragi, familiei, prietenilor, ţării, universului, fiinţelor luminoase care vă ghidează fiecare pas. Umpleţi-vă de bucurie şi expiraţi toate problemele cotidiene. Odihniţi-vă în acea gră...

Există momente în viaţa fiecăruia, ce distrug orice urmă de speranţă... Există oameni în sufletele noastre în care credem, în ciuda relaţiei ce în aparenţă, pare sortită eşecului. Există persoane în mintea noastră, care se ridică deasupra tuturor şi de care suntem dezamăgiţi. Există lacrimi pe care nu ni le putem explica, dar putem simţi că ne eliberează de durere. Există fericire în spatele unei discuţii dureroare.