Treceți la conținutul principal

Sunt vie





Sunt omul care face multe prostii...prostii minore, dar prostii. Din încăpățânare, un pic de egoism, dorința de cunoaștere, curiozitate, multe amestecate...dar nu regret nimic. Toate m-au învățat ceva și toate mă fac să mă simt vie.

Iubesc oamenii care mi-au intrat în viață. Toți au venit cu un scop, așa cum sper că și eu am avut un rol în viața fiecăruia. Fiecare și-a lăsat amprenta asupra sufletului meu...o parte din ei e safe la mine-n piept și acolo va sta până ce veșnicia ne va pune din nou față în față...atunci să vezi râsete!

Sunt atât de convinsă că nimic nu este întâmplător încât îmi vine să iau Divinul de gât și să-i zic ”Dude...ești fucking awesome...Merci”. Și acel ”Merci” este pentru tot. Tot ce am trăit, cu bune, cu rele, cu zâmbete, cu lacrimi și regrete. TOT.

Viața e frumoasă. Atunci când ai puterea să îți lași sufletul să zâmbească, sau atunci când reușești să treci peste orice durere cu speranța că mâine sau poimâine sau răspoimâine va fi mai bine...pentru că într-o zi va fii! Trebuie doar să crezi :)



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre asumare și tainele ei

Tinere...mă faci să râd. Și nu că anii nu mi-ar permite, dar într-un oarecare fel am...alte priorități. Nu! Departe de mine a te face să crezi că tu n-ai fi una dintre ele căci, știm prea bine că ești creația Mea cea mai înaltă, însă, vezi tu, dacă ar fi să ascult tot ce-ți înflorește mintea, aș fi nevoit să deschid o piață de flori cât tot Universul. Ah, nu mă înțelege greșit...AUD TOT CE SPUI, doar că nu dau importanță. Știi...exact ca părinții care primesc remarci răutăcioase de la copiii lor, dar aleg să râdă de îndrăzneala lor.

A te ridica împotriva Mea, e cea mai bună dovadă că Mă simți! A Mă nega, e cea mai clară dovadă că te-am rănit...și-Mi pare rău...căci, nu ai înțeles de fapt lecția pe care încercam să ți-o ofer.

Da, ai Liber Arbitru. Da, ești capabil de cel mai strălucit bine  și cel mai dezastruos rău. Da, dragul Meu, ești făcut după chipul și asemănarea Mea, fapt ce te ridică la rangul de Dumnezeu, dar...ți-ai asumat vreodată asta? Așa...pe deplin? Cu responsabilitate,…

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Nemurire

Acolo unde se termină infinitul nu sunt eu! E un gol ce nu poate fi umplut dacă nu ești TU! Nu e apă, nu e vânt, nu e viață...e NIMIC.

Râzi...râzi Drace, că din păcatele tale s-a născut Lumea. Din lacrimile tale...Apa și din cuvintele care ard...Vântul...și i-ai adus în lume. I-ai lăsat singuri în frig ca să le îngheți simțurile, să le tacă sufletul, să-i separi în oameni simpli care habar n-au a duce o astfel de Dragoste. E corect?

E corect să permiți Focului să ardă acolo unde n-ar fi călcat în veci? Sau Vântului să cutreiere munți și dealuri pentru un lucru ce abia de-l poate mângâia? Nu, nu e corect! De aia ai permis din când în când ca Vântul și Apa să se regăsească într-un om sau mai mulți. Și atunci când ființele astea se vor întâlni, Vântul va îmbrățișa Vântul, iar Apa-i va învălui. Și tu...tu vei zâmbi, vei râde în hohote, apoi vei plânge și te va durea pentru că vei fi înțeles greșeala făcută.

Pentru că acolo unde se termină infinitul nu vei da de o persoană, vreun obiect s…