Treceți la conținutul principal

Sunt vie





Sunt omul care face multe prostii...prostii minore, dar prostii. Din încăpățânare, un pic de egoism, dorința de cunoaștere, curiozitate, multe amestecate...dar nu regret nimic. Toate m-au învățat ceva și toate mă fac să mă simt vie.

Iubesc oamenii care mi-au intrat în viață. Toți au venit cu un scop, așa cum sper că și eu am avut un rol în viața fiecăruia. Fiecare și-a lăsat amprenta asupra sufletului meu...o parte din ei e safe la mine-n piept și acolo va sta până ce veșnicia ne va pune din nou față în față...atunci să vezi râsete!

Sunt atât de convinsă că nimic nu este întâmplător încât îmi vine să iau Divinul de gât și să-i zic ”Dude...ești fucking awesome...Merci”. Și acel ”Merci” este pentru tot. Tot ce am trăit, cu bune, cu rele, cu zâmbete, cu lacrimi și regrete. TOT.

Viața e frumoasă. Atunci când ai puterea să îți lași sufletul să zâmbească, sau atunci când reușești să treci peste orice durere cu speranța că mâine sau poimâine sau răspoimâine va fi mai bine...pentru că într-o zi va fii! Trebuie doar să crezi :)



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dimineți

Rulează-mă-ntre degete și trage-mă adânc în suflet, iar în timp ce faci asta, lasă rujul meu să se imprime pe încheietura mâinii tale stângi, unde....miroase a parfum.
Fumează-mi emoția, întinde-te în pat și visează cum întregul meu se îmbină cu întregul tău în timp ce vulcani erup la mii de km de noi.
Prizează-mă, dragule! Cu toată pofta de viață pe care o ai și dacă n-ai, adu-ți aminte de un moment în care a dat pe afară. Aducându-ți aminte, retrăiește momentul la altă intensitate. Reconfigurează-l.

Și după asta...stinge-mă într-un pat plin de cearceafuri folosite, lăsându-l pe Bach să cânte-n gol.

Mai stai

Toarnă peste mine nori lichizi și fie ca unul dintre ei să-mi ajungă pe buze. De acolo până la suflet nu e cale prea lungă așa că...spală-l de botezul ireal al furtunii de vară.

Și știi ce să mai faci? Luminează picătura dintre sâni. Doar o clipă fă-o să se simtă în centrul atenției. Momentul ei de glorie. Acea clipă între existență și esență. Milisecunda în care cele două parfumuri se îmbină și devin unul...greu.

Plouă-mi viața cu picături de ”shhh..” și ”stai” și fă-mă să te rog frumos.

Te rog.


Frumos

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.