Deși transparentă, rochia-i ascunde tot. Rochia și părul împletit în cozi de pește... Are un aer solemn, ca de regină. Zâmbește doar cu colțul ochilor și nu-i poți citi nimic în privire.
Ai sărutat vreodată Marea? Are buze din spumă și un gust dulce-acrișor, iar limba ușor sărată te face să nu te saturi niciodată.
Pe unde calcă lasă răni ce trec la primul soare, dar cicatricea rămâne până când sângele ți se transformă-n aer, oasele în sare și pielea-n levănțică uscată.
De-i vei zâmbi, o să te țină minte și o să te ascundă pe sub piele - acolo unde cerneala se-ntâlnește cu sufletul. Nu-i vorbi! Las-o să te privească și să-ți asculte gândurile purtate de nori. N-o atinge! Parfumul ei te va-mbăta oricum și va dansa cu fiecare particulă din corpul tău.
Las-o să fie așa cum e, n-o schimba, nu-i cere nimic, căci ”în sânge poartă o alchimie magnetică”.
Frumos, true
RăspundețiȘtergere