Let Me Be Myself

Știu cum e... Stai liniștit și...respiră. Exaaact! Inspiră tooot aerul pe care îl ai la dispoziție. Expiră toate emoțiile care te țin pe loc. Repetă! Nu nu, nu te opri. Crezi că e atât de ușor? Keep doing that. Keep searching for yourself. Keep climbing. Keep falling and try again. Keep the want forget the need. Rise up above your egotistic self. Ridică-te și umblă...cum altfel ajungi la scopul obiectivelor tale!? Vezi tu...lucrul cel mai important care te ajută să crești, este obstacolul care te-a făcut să cazi. Simte pământul, simte pietrele cum ți-au zdrelit pielea, zâmbește, mulțumește-i și, exact cum pielea se vindecă atât de repede pe cât are nevoie, ridică-te mai încrezător în forțele tale. Uită-te în jos doar ca să vezi de unde ai plecat, altfel privește înainte. Înainte și în sus. Iar când vei mai întâlni un obstacol repetă... Curios cum ai ajuns în vârful muntelui deja, nu? E frumoasă priveliștea? Bun și de aici, mă întrebi ... De aici, înainte și tot mai s...

Așază-te. Cu fața spre Răsărit. Cu inima deschisă. Cu toate celulele conectate la Univers. Închide ochii! Așază-te, taci și ascultă. Ascultă cum inima bate în același timp cu ritmul naturii. Ascultă cum sângele pompează nu numai viață, ci și energie. Simte cum toată energia îți inundă atât corpul, cât și mintea și începe – ușor ușor – să dea pe dinafară, îmbrățișând tot ce te înconjoară. Simte cum toți porii ți s-au deschis pentru a împrăștia acest flux continuu, peste tot. Simte cum, nu numai că ești aici și acum, ci și cum ești acolo sau dincolo...ești peste tot...ești TOT. Privește, cu ochii minții, această energie. Ce-ți spune? Nu cumva această energie e energia creatoare, acea energie care în momentul ZERO, a dat naștere materiei și a perfecționat-o de atunci încoace? Nu cumva și tu ești la fel? Oare, având energia ancestrală impregnată puternic în fiecare celulă din corp, nu ești și tu, la rândul tău, un  creator?  Creatorul propriei vieți, poate? Creatorul cel...

Ne e frică! Atât de frică! Și ne lăsăm paralizați de ea, de parcă ea e noi și nu invers. De unde vine frica asta? De ce are atâta putere asupra noastră? De ce se infiltrează așa ușor în comportamentul nostru? Ne e frică să fim noi. Să zâmbim unui om necunoscut pentru că pur și simplu ăsta e instinctul, să spunem ”Te iubesc” atunci când simțim că inima nu mai are loc în piept și vrea să iasă, să ne scriem istoria.  Pentru ce teama asta? Aud atât de des oameni care au renunțat la ceva ce le-ar fi făcut bine, pentru că nu au avut curajul de a face un pas. Situații care mai de care, de la a intra în vorbă cu cineva care-ți place, până la a renunța la un talent incredibil din simplul motiv că ”îmi e frică să nu dezamăgesc”.  Tu, care îți e atât de frică să nu dezamăgești, ești bine acum? Ești mulțumit de pasul făcut? Te simți împlinit? Sau Tu, care ai ales să mergi mai departe trecând pe lângă ea, deși atât inima, cât și corpul te implorau să te oprești, ...