Și dacă

Ne e frică! Atât de frică! Și ne lăsăm paralizați de ea, de parcă ea e noi și nu invers. De unde vine frica asta? De ce are atâta putere asupra noastră? De ce se infiltrează așa ușor în comportamentul nostru?

Ne e frică să fim noi. Să zâmbim unui om necunoscut pentru că pur și simplu ăsta e instinctul, să spunem ”Te iubesc” atunci când simțim că inima nu mai are loc în piept și vrea să iasă, să ne scriem istoria. 

Pentru ce teama asta? Aud atât de des oameni care au renunțat la ceva ce le-ar fi făcut bine, pentru că nu au avut curajul de a face un pas. Situații care mai de care, de la a intra în vorbă cu cineva care-ți place, până la a renunța la un talent incredibil din simplul motiv că ”îmi e frică să nu dezamăgesc”. 

Tu, care îți e atât de frică să nu dezamăgești, ești bine acum? Ești mulțumit de pasul făcut? Te simți împlinit?

Sau Tu, care ai ales să mergi mai departe trecând pe lângă ea, deși atât inima, cât și corpul te implorau să te oprești, ești fericit?

Și chiar TU, dragule, care ai preferat să închizi dragostea într-o cameră obscură, pentru că ai considerat că e imposibil ca iubirea aia carnală și efemeră să se transforme într-una matură, veșnică, ești mai luminos acum? Toate bune?

Dragă OM, știi de ce ți-e frică? Pentru că ai eliminat varianta care-ți spune că oamenii nu sunt acțiunile lor. Dacă ai reacționat într-un fel cândva, asta nu înseamnă că acela ești tu mereu. Dar tu știi asta, nu-i așa că știi? Și vrei mereu să accezi spre cea mai bună variantă a ta, iar asta presupune să ai CURAJ. 

Frica e o ALEGERE. Alegi să mergi mână-n mână cu ea sau să pășești cu încredere într-o viață luminoasă, într-o viață plină! Frica te ține în lanțuri, te ține pe loc, într-o lume care - la tot pasul - îți întinde cele mai frumoase și mai interesante experiențe din care știi că ieși mulțumit, fericit, împlinit și RADIOS.

Ce zici? Faci primul pas?