Treceți la conținutul principal

Adevărul din spatele protestelor

“De ce protestez in strada?!
Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada.
Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre, iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25% de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem.
Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi. Copiii mei au dreptul la parinti.
Protestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti, aveti copii?” 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dimineți

Rulează-mă-ntre degete și trage-mă adânc în suflet, iar în timp ce faci asta, lasă rujul meu să se imprime pe încheietura mâinii tale stângi, unde....miroase a parfum.
Fumează-mi emoția, întinde-te în pat și visează cum întregul meu se îmbină cu întregul tău în timp ce vulcani erup la mii de km de noi.
Prizează-mă, dragule! Cu toată pofta de viață pe care o ai și dacă n-ai, adu-ți aminte de un moment în care a dat pe afară. Aducându-ți aminte, retrăiește momentul la altă intensitate. Reconfigurează-l.

Și după asta...stinge-mă într-un pat plin de cearceafuri folosite, lăsându-l pe Bach să cânte-n gol.

Mai stai

Toarnă peste mine nori lichizi și fie ca unul dintre ei să-mi ajungă pe buze. De acolo până la suflet nu e cale prea lungă așa că...spală-l de botezul ireal al furtunii de vară.

Și știi ce să mai faci? Luminează picătura dintre sâni. Doar o clipă fă-o să se simtă în centrul atenției. Momentul ei de glorie. Acea clipă între existență și esență. Milisecunda în care cele două parfumuri se îmbină și devin unul...greu.

Plouă-mi viața cu picături de ”shhh..” și ”stai” și fă-mă să te rog frumos.

Te rog.


Frumos

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.