Treceți la conținutul principal

Fără titlu

Sunt câteva lucruri pe care nu le înţeleg într-o relaţie, iar unul dintre ele este GELOZIA. Bun, nu vorbesc aici de acele mici scene din partea ei ca sa îi atragă atenţia lui, sau glumele subtile ale lui pentru a o face pe ea să zâmbească. E vorba despre acele scene în care el îi interzice să mai iasă cu prietenii ei în absenţa lui sau, mai rău, o pune să aleagă între ei şi el (lucru ce se întâmplă foarte des şi invers - femeia isterică), acele momente în care telefoanele se controlează (de parcă va găsi scrisorile de amor ale lui Romeo către Julieta - că oamenii or fi chiar aşa tonţi), stânjeneala simţită când iubitul/iubita îşi îmbrăţişează cel/cea mai bun/ă prieten/ă, incapacitatea de a înţelege că femeile pot fi extrem de bune prietene cu băieţi fără a trece de acest stadiu (şi invers)...and so on.

Gelozia m-a obosit întotdeauna, dar am acceptat-o pentru că reprezintă, într-un mod ciudat, existenţa unor sentimente puternice din partea partenerului. Cu toate astea nu pot o să o analizez raţional. Mi se pare o irosire de energie pe care mai bine dragilor aţi folosi-o-n pat...măcar ar apărea a win-win situation!

Nu foloseşte la nimic nenorocirea asta, ba dimpotrivă, strică...RĂU! Toată lumea înţelege sentimentele, dar toată lumea are nevoie de persoana sa nealterată de relaţie. Nu vreau să stau să mă gândesc că dacă intru într-o relaţie poate voi da de un om gelos, automat posesiv, isteric, dement. Nu-mi trebuie. Şi aşa sunt eu un animal sălbatic, eu şi mulţi/multe altele. Pe bune, gelozia nu e un trend, nu e un must. Încercaţi să ascultaţi şi să empatizaţi şi totul se va rezolva. Plus nu puteţi obliga o persoană să vă facă statuie şi să deveniţi singura din viaţa ei...nu e ok, nu e sănătos.

Trăiţi, iubiţi-vă, ascultaţi-vă, ieşiţi...dar toate astea faceţi-le şi separat! Ce-i prea mult strică la un moment dat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dimineți

Rulează-mă-ntre degete și trage-mă adânc în suflet, iar în timp ce faci asta, lasă rujul meu să se imprime pe încheietura mâinii tale stângi, unde....miroase a parfum.
Fumează-mi emoția, întinde-te în pat și visează cum întregul meu se îmbină cu întregul tău în timp ce vulcani erup la mii de km de noi.
Prizează-mă, dragule! Cu toată pofta de viață pe care o ai și dacă n-ai, adu-ți aminte de un moment în care a dat pe afară. Aducându-ți aminte, retrăiește momentul la altă intensitate. Reconfigurează-l.

Și după asta...stinge-mă într-un pat plin de cearceafuri folosite, lăsându-l pe Bach să cânte-n gol.

Mai stai

Toarnă peste mine nori lichizi și fie ca unul dintre ei să-mi ajungă pe buze. De acolo până la suflet nu e cale prea lungă așa că...spală-l de botezul ireal al furtunii de vară.

Și știi ce să mai faci? Luminează picătura dintre sâni. Doar o clipă fă-o să se simtă în centrul atenției. Momentul ei de glorie. Acea clipă între existență și esență. Milisecunda în care cele două parfumuri se îmbină și devin unul...greu.

Plouă-mi viața cu picături de ”shhh..” și ”stai” și fă-mă să te rog frumos.

Te rog.


Frumos

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.