Treceți la conținutul principal

Fără titlu

Sunt câteva lucruri pe care nu le înţeleg într-o relaţie, iar unul dintre ele este GELOZIA. Bun, nu vorbesc aici de acele mici scene din partea ei ca sa îi atragă atenţia lui, sau glumele subtile ale lui pentru a o face pe ea să zâmbească. E vorba despre acele scene în care el îi interzice să mai iasă cu prietenii ei în absenţa lui sau, mai rău, o pune să aleagă între ei şi el (lucru ce se întâmplă foarte des şi invers - femeia isterică), acele momente în care telefoanele se controlează (de parcă va găsi scrisorile de amor ale lui Romeo către Julieta - că oamenii or fi chiar aşa tonţi), stânjeneala simţită când iubitul/iubita îşi îmbrăţişează cel/cea mai bun/ă prieten/ă, incapacitatea de a înţelege că femeile pot fi extrem de bune prietene cu băieţi fără a trece de acest stadiu (şi invers)...and so on.

Gelozia m-a obosit întotdeauna, dar am acceptat-o pentru că reprezintă, într-un mod ciudat, existenţa unor sentimente puternice din partea partenerului. Cu toate astea nu pot o să o analizez raţional. Mi se pare o irosire de energie pe care mai bine dragilor aţi folosi-o-n pat...măcar ar apărea a win-win situation!

Nu foloseşte la nimic nenorocirea asta, ba dimpotrivă, strică...RĂU! Toată lumea înţelege sentimentele, dar toată lumea are nevoie de persoana sa nealterată de relaţie. Nu vreau să stau să mă gândesc că dacă intru într-o relaţie poate voi da de un om gelos, automat posesiv, isteric, dement. Nu-mi trebuie. Şi aşa sunt eu un animal sălbatic, eu şi mulţi/multe altele. Pe bune, gelozia nu e un trend, nu e un must. Încercaţi să ascultaţi şi să empatizaţi şi totul se va rezolva. Plus nu puteţi obliga o persoană să vă facă statuie şi să deveniţi singura din viaţa ei...nu e ok, nu e sănătos.

Trăiţi, iubiţi-vă, ascultaţi-vă, ieşiţi...dar toate astea faceţi-le şi separat! Ce-i prea mult strică la un moment dat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Nemurire

Acolo unde se termină infinitul nu sunt eu! E un gol ce nu poate fi umplut dacă nu ești TU! Nu e apă, nu e vânt, nu e viață...e NIMIC.

Râzi...râzi Drace, că din păcatele tale s-a născut Lumea. Din lacrimile tale...Apa și din cuvintele care ard...Vântul...și i-ai adus în lume. I-ai lăsat singuri în frig ca să le îngheți simțurile, să le tacă sufletul, să-i separi în oameni simpli care habar n-au a duce o astfel de Dragoste. E corect?

E corect să permiți Focului să ardă acolo unde n-ar fi călcat în veci? Sau Vântului să cutreiere munți și dealuri pentru un lucru ce abia de-l poate mângâia? Nu, nu e corect! De aia ai permis din când în când ca Vântul și Apa să se regăsească într-un om sau mai mulți. Și atunci când ființele astea se vor întâlni, Vântul va îmbrățișa Vântul, iar Apa-i va învălui. Și tu...tu vei zâmbi, vei râde în hohote, apoi vei plânge și te va durea pentru că vei fi înțeles greșeala făcută.

Pentru că acolo unde se termină infinitul nu vei da de o persoană, vreun obiect s…

Despre asumare și tainele ei

Tinere...mă faci să râd. Și nu că anii nu mi-ar permite, dar într-un oarecare fel am...alte priorități. Nu! Departe de mine a te face să crezi că tu n-ai fi una dintre ele căci, știm prea bine că ești creația Mea cea mai înaltă, însă, vezi tu, dacă ar fi să ascult tot ce-ți înflorește mintea, aș fi nevoit să deschid o piață de flori cât tot Universul. Ah, nu mă înțelege greșit...AUD TOT CE SPUI, doar că nu dau importanță. Știi...exact ca părinții care primesc remarci răutăcioase de la copiii lor, dar aleg să râdă de îndrăzneala lor.

A te ridica împotriva Mea, e cea mai bună dovadă că Mă simți! A Mă nega, e cea mai clară dovadă că te-am rănit...și-Mi pare rău...căci, nu ai înțeles de fapt lecția pe care încercam să ți-o ofer.

Da, ai Liber Arbitru. Da, ești capabil de cel mai strălucit bine  și cel mai dezastruos rău. Da, dragul Meu, ești făcut după chipul și asemănarea Mea, fapt ce te ridică la rangul de Dumnezeu, dar...ți-ai asumat vreodată asta? Așa...pe deplin? Cu responsabilitate,…