Treceți la conținutul principal

Cafea?




Animalic vorbind, ai toate atuurile să faci parte din viața mea: zâmbești frumos, ai buze cărnoase, privirea ta pătrunde universul, iar rochia aia fără sutien e tot ce putea fi mai bun pe lume.

Nu, serios, ai prieten? De fapt, ce vorbesc eu aici, și dacă ai avea oricum nu mi-ar păsa. Întrebarea corectă e: ai prietenă?

Știu! Nu știi ce să spui, te tentează, parcă ai încerca, dar ți-e frică, hai să o lăsăm așaaaa că o să fie mai bine, dar cine știe, poate că odată și odată o să încerci de curiozitate, sau nu, vedeeeem, dar rămânem prieteni...Mhm!

Stai fără grijă! Nu am să vin eu să-ți spun că viața e scurtă, că doar una avem, că trebuie să le încerci pe toate (de fapt nu trebuie, dar cică așa ar fi bine), că trăiește momentul și alte bullshituri de genul. Nooo...eu nu fac d'astea, my dear! Eu, posibil, te voi săruta și atât! Dacă ești sinceră cu tine s-ar putea să ți se pară o idee bună, sau nu...ideea e că, foarte probabil, mie o să-mi placă!

Acu, dacă o să mai vrei, anunță-mă! Dacă nu, mi-a părut bine. Și nu te îmbufna, nu ți-am făcut nimic rău, ba dimpotrivă...era un compliment! Îți recomand, însă, mai puțin fard...ești atât de frumoasă naturală că nici tu nu cred că realizezi. Mai puțin fard și mai înalte tocurile.

With love,
Fata de la etajul 3


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Arta visatului

Șșșș...închide ochii și ascultă cum inima vorbește mută.
A obosit să irosească suflarea preadumnezeiască,
A nefireștii  reîntoarceri.
Credeai că dacă vei iubi, chiar grabnic te vei mântui
De o povară ireală?
Fetițo, hai, dansează goală!
Și-n dansul tău legat de stele îți vei găsi vise de iele
Ce marea toată-ți vor descrie
Prin lunga țesătură-n ie
Ce-și are magica ei vrie.
Închide ochii când dansezi, când țeși, când zbori, nu când visezi!
Căci când visezi totu-i real.