Treceți la conținutul principal

Suntem generația care poate atinge Paradisul



Vreau o lume mai bună. Vreau oameni care să înțeleagă iubirea și să o aplice. Vreau multă natură și mai puține betoane. Vreau aer curat și mai puțin poluat. Vreau copii frumoși, sănătoși, cu o percepție asupra vieții mult diferită de a celor de până acum...vreau să iubescă viața și Pământul așa cum noi nu am fost învățați. Vreau animale fericite, nu chinuite. Vreau o comunicare mai bună atât interumană cât și între om și ființele ce îl înconjoară. Vreau o lume altfel: mai interesată de inner self decât de outside world. Vreau meditație și nu agitație. Vreau calm și pace. Vreau un cer albastru, ploi torențiale și vânt puternic care să nu fie provocate de mâna omului distrugător. Vreau plante care să mă trateze, nu să fie tratate. Vreau o viață într-o casă eco. Vreau ca omenirea să părăsească lumea materială și să caute Paradisul, măcar în vis. Vreau să putem învinge Flyer Mind-ul care ne distruge ființa. Vreau să înțelegem că putem face minuni pentru că suntem parte a unui Univers creat din energie, iar energia este cea care ne definește. Vreau să împărțim pozitiv în jurul nostru și să ne încărcăm de la Soare. Vreau să fie la fel ca în timpurile străvechi, unde natura era contemplată și slăvită, iar omul era protejatul acesteia. Vreau să ne bucurăm împreună de ceea ce avem și să o dezvoltăm până atingem Paradisul.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Într-un alt univers

 Într-un alt univers mă ții de mână și-mi spui că frica nu există. Că totul e o iluzie și că atât timp cât vei trăi nimic nu o să mă atingă.  Într-un alt univers îmi spui că mă iubești, îmi iei fața în mâini și mă săruți pe frunte. Mă iei cu tine în munții pe care îi iubești atât și mă înveți să ascult natura. Să nu mă tem de ea, ci să mă regăsesc în ea.  Într-un alt univers cântăm împreună - eu cu vocea, tu la chitara rece de care nu te desparți niciodată. Cântăm și râdem până dimineața și apoi mergem să cutreierăm pajiștile acelea frumoase de mai sus de casă.  Într-un alt univers ești tot ce fetița din mine și-ar fi dorit vreodată.  Până atunci învăț să trăiesc în acesta...

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc....