Treceți la conținutul principal

Suntem generația care poate atinge Paradisul



Vreau o lume mai bună. Vreau oameni care să înțeleagă iubirea și să o aplice. Vreau multă natură și mai puține betoane. Vreau aer curat și mai puțin poluat. Vreau copii frumoși, sănătoși, cu o percepție asupra vieții mult diferită de a celor de până acum...vreau să iubescă viața și Pământul așa cum noi nu am fost învățați. Vreau animale fericite, nu chinuite. Vreau o comunicare mai bună atât interumană cât și între om și ființele ce îl înconjoară. Vreau o lume altfel: mai interesată de inner self decât de outside world. Vreau meditație și nu agitație. Vreau calm și pace. Vreau un cer albastru, ploi torențiale și vânt puternic care să nu fie provocate de mâna omului distrugător. Vreau plante care să mă trateze, nu să fie tratate. Vreau o viață într-o casă eco. Vreau ca omenirea să părăsească lumea materială și să caute Paradisul, măcar în vis. Vreau să putem învinge Flyer Mind-ul care ne distruge ființa. Vreau să înțelegem că putem face minuni pentru că suntem parte a unui Univers creat din energie, iar energia este cea care ne definește. Vreau să împărțim pozitiv în jurul nostru și să ne încărcăm de la Soare. Vreau să fie la fel ca în timpurile străvechi, unde natura era contemplată și slăvită, iar omul era protejatul acesteia. Vreau să ne bucurăm împreună de ceea ce avem și să o dezvoltăm până atingem Paradisul.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Arta visatului

Șșșș...închide ochii și ascultă cum inima vorbește mută.
A obosit să irosească suflarea preadumnezeiască,
A nefireștii  reîntoarceri.
Credeai că dacă vei iubi, chiar grabnic te vei mântui
De o povară ireală?
Fetițo, hai, dansează goală!
Și-n dansul tău legat de stele îți vei găsi vise de iele
Ce marea toată-ți vor descrie
Prin lunga țesătură-n ie
Ce-și are magica ei vrie.
Închide ochii când dansezi, când țeși, când zbori, nu când visezi!
Căci când visezi totu-i real.