Treceți la conținutul principal

Suntem generația care poate atinge Paradisul



Vreau o lume mai bună. Vreau oameni care să înțeleagă iubirea și să o aplice. Vreau multă natură și mai puține betoane. Vreau aer curat și mai puțin poluat. Vreau copii frumoși, sănătoși, cu o percepție asupra vieții mult diferită de a celor de până acum...vreau să iubescă viața și Pământul așa cum noi nu am fost învățați. Vreau animale fericite, nu chinuite. Vreau o comunicare mai bună atât interumană cât și între om și ființele ce îl înconjoară. Vreau o lume altfel: mai interesată de inner self decât de outside world. Vreau meditație și nu agitație. Vreau calm și pace. Vreau un cer albastru, ploi torențiale și vânt puternic care să nu fie provocate de mâna omului distrugător. Vreau plante care să mă trateze, nu să fie tratate. Vreau o viață într-o casă eco. Vreau ca omenirea să părăsească lumea materială și să caute Paradisul, măcar în vis. Vreau să putem învinge Flyer Mind-ul care ne distruge ființa. Vreau să înțelegem că putem face minuni pentru că suntem parte a unui Univers creat din energie, iar energia este cea care ne definește. Vreau să împărțim pozitiv în jurul nostru și să ne încărcăm de la Soare. Vreau să fie la fel ca în timpurile străvechi, unde natura era contemplată și slăvită, iar omul era protejatul acesteia. Vreau să ne bucurăm împreună de ceea ce avem și să o dezvoltăm până atingem Paradisul.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc. Fem

Antihrist

”Sunt EU! Când îmi calc pe suflet și fac să doară. Când nu mai scriu. Când aduc rațiunea în prim-plan ca să fac sufletul să tacă...și nu tace nici atunci. Antihrist sunt eu când nu mă las să plâng. Când nu ascult ce au rănile să-mi zică. Când mă pedepsesc pentru ceva ce nu am făcut niciodată, dar cineva a zis... Sunt eu când nu mă las să primesc iubire, a mea, a altora, a vieții” ...asta scriam pe 22.01.2022 și a rămas schiță până azi. E fascinant cum înainte să văd ce am scris, am spus prima propoziție by default.  Miriam e ANATEMA...am crezut multe vieți la rând și de aia Antihristul sunt eu. Pentru că mult timp, crezând că eu cred în Dumnezeu, l-am respins din inima mea și din ceilalți. Vorbeam acum ceva timp cu Maestrul meu și îi spuneam că nu-l pot numi Guru. ”Refuz, Maestre, să te numesc așa. Guru e doar Dumnezeu”. Și m-a întrebat ”Oare nu e asta o formă de sfidare a Lui?” Cred, Doamne. Ajută necredinței mele.  De antihrist fugim toți. Cine să-și asume Răul-Cel-Mai-Rău? Nu, nu. N