Treceți la conținutul principal

Memento





Basmele, bată-le vina...ne dau ocazia să visăm la irealităţi. Să visăm la iubirea perfectă care, stând strâmb şi judecând drept, NU EXISTĂ din simplul motiv că perfect pentru mine poate să fie imperfect pentru tine. Perfecţiunea e subiectivă!

Ni se citesc poveşti cu prinţese închise în turn, salvate de fii rătăcitori, iar când intrăm într-o relaţie, vrem să fie ca la carte...cartea altuia, uitând că avem propria noastră agendă de scris! Şi cine ştie...poate într-o zi o să ajungă Bestseller :)

Eu am căutat perfectul, până mi-am dat seama că de fapt mă îndepărtează de la imaginea de ansamblu. M-am agăţat atât de puternic de teoria incompatibilităţii, încât orice lucru mărunt mă făcea să gândesc că într-o zi totul se va rupe că deh...lui îi place cu sare, iar mie nu. Mă educ şi e greu pentru că sunt un om care nu are răbdare...au alţii cu mine, în schimb şi trebuie să le mulţumesc pentru asta.
Ambiţiile în relaţiile de dragoste sau de familie, nu au ce căuta. Pentru că indiferent cât de "necondiţionat" priveşti iubirea pe care ţi-o poartă omul de lângă tine, la un moment dat totul se va reduce la "am obosit să lupt singur"

Comentarii

  1. Toti ne creionam modele despre cum ar trebui sa fie, bazate pe modele din societate, modele din jurul nostru, carti, TV...basmele de care aduci aminte.
    Cand te loveste cu adevarat iubirea aia adevarata toate astea n-o sa mai conteze, cum zice intelepciunea facebookiana, daca o sa-l placi nu neaparat pentru ca e frumos, pentru bani/cariera si n-o sa stii sa raspunzi la intrebarea "De ce iti place atat de mult?" cu toate nepotrivirile lui, poate atunci e timpul sa stii ca e intr-adevar dragoste.
    Si apoi totul e o arta a compromisului, oamenii se schimba in timp, in 7 ani toate celulele din corp sunt altele, planurile pe care le faci in prezent sunt ajustate si ele mereu si mereu, trebuie tot timpul sa "joci" acest joc si sa te adaptezi. Nimic nu e fix, la fel cum un filozof al antichitatii vroia un punct fix pentru a rasturna universul, la fel am aflat de la alti intelepti ca echilibrul este dinamic, nimic nu este static, totul e in miscare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place cum gândești...trebuie să stăm de vorbă :D

      Ștergere
    2. Eh,am vorbit noi destul, acum tu traiesti propriile povesti de dragoste si la un moment dat poate o sa stii care e filozofia ta de viata privind acest mare deziderat, iubirea.
      Se vede si din blog ca ai alte subiecte, alta trairi, un blog pornit despre feminism are acum mai multe articole despre alte "trairi" :)

      Ștergere
  2. O femeie "desteapta" lasa sentimentele deoparte si se axeaza pe nevoile ei personale asupra individului,atat ca aspect fizic cat si profesional,stie sa joace pe degete si sa mixeze tot, astfel sa nu se ataseze prea mult si sa stoarca fiecare gram din acel om de dragoste,iar dupa ce i-a ajuns il lasa uscat si isi vede de drum.Asa ar fi normal. Dragostea in ziua de azi e prea mainstream.

    RăspundețiȘtergere
  3. Femeia aia desteapta se numeste in engleza "soulless bitch"! :)) E usor sa ajungi asa, la fel cum si barbatii ajung niste porci dupa unele dezamagiri.
    Partea grea e tocmai sa cauti sa ai parte si de iubire, sa le imbini armonios pe toate, nu sa vampirizezi barbatii si sa-ti faci plinul!:))
    Ce ti-e si cu femeile astea! Niste sensibile! =))

    RăspundețiȘtergere
  4. Iubirea asta se aseamănă cu titulatura de ”Anonim”...o simțim, dar nu știm de unde vine. :)))

    PS. A fi ”soulless bitch” devine obositor la un moment dat, așa că nu e o carte pe care să o joci de prea multe ori decât dacă doar asta ți-a mai rămas în mânecă :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Arta visatului

Șșșș...închide ochii și ascultă cum inima vorbește mută.
A obosit să irosească suflarea preadumnezeiască,
A nefireștii  reîntoarceri.
Credeai că dacă vei iubi, chiar grabnic te vei mântui
De o povară ireală?
Fetițo, hai, dansează goală!
Și-n dansul tău legat de stele îți vei găsi vise de iele
Ce marea toată-ți vor descrie
Prin lunga țesătură-n ie
Ce-și are magica ei vrie.
Închide ochii când dansezi, când țeși, când zbori, nu când visezi!
Căci când visezi totu-i real.