Treceți la conținutul principal

Memento





Basmele, bată-le vina...ne dau ocazia să visăm la irealităţi. Să visăm la iubirea perfectă care, stând strâmb şi judecând drept, NU EXISTĂ din simplul motiv că perfect pentru mine poate să fie imperfect pentru tine. Perfecţiunea e subiectivă!

Ni se citesc poveşti cu prinţese închise în turn, salvate de fii rătăcitori, iar când intrăm într-o relaţie, vrem să fie ca la carte...cartea altuia, uitând că avem propria noastră agendă de scris! Şi cine ştie...poate într-o zi o să ajungă Bestseller :)

Eu am căutat perfectul, până mi-am dat seama că de fapt mă îndepărtează de la imaginea de ansamblu. M-am agăţat atât de puternic de teoria incompatibilităţii, încât orice lucru mărunt mă făcea să gândesc că într-o zi totul se va rupe că deh...lui îi place cu sare, iar mie nu. Mă educ şi e greu pentru că sunt un om care nu are răbdare...au alţii cu mine, în schimb şi trebuie să le mulţumesc pentru asta.
Ambiţiile în relaţiile de dragoste sau de familie, nu au ce căuta. Pentru că indiferent cât de "necondiţionat" priveşti iubirea pe care ţi-o poartă omul de lângă tine, la un moment dat totul se va reduce la "am obosit să lupt singur"

Comentarii

  1. Toti ne creionam modele despre cum ar trebui sa fie, bazate pe modele din societate, modele din jurul nostru, carti, TV...basmele de care aduci aminte.
    Cand te loveste cu adevarat iubirea aia adevarata toate astea n-o sa mai conteze, cum zice intelepciunea facebookiana, daca o sa-l placi nu neaparat pentru ca e frumos, pentru bani/cariera si n-o sa stii sa raspunzi la intrebarea "De ce iti place atat de mult?" cu toate nepotrivirile lui, poate atunci e timpul sa stii ca e intr-adevar dragoste.
    Si apoi totul e o arta a compromisului, oamenii se schimba in timp, in 7 ani toate celulele din corp sunt altele, planurile pe care le faci in prezent sunt ajustate si ele mereu si mereu, trebuie tot timpul sa "joci" acest joc si sa te adaptezi. Nimic nu e fix, la fel cum un filozof al antichitatii vroia un punct fix pentru a rasturna universul, la fel am aflat de la alti intelepti ca echilibrul este dinamic, nimic nu este static, totul e in miscare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place cum gândești...trebuie să stăm de vorbă :D

      Ștergere
    2. Eh,am vorbit noi destul, acum tu traiesti propriile povesti de dragoste si la un moment dat poate o sa stii care e filozofia ta de viata privind acest mare deziderat, iubirea.
      Se vede si din blog ca ai alte subiecte, alta trairi, un blog pornit despre feminism are acum mai multe articole despre alte "trairi" :)

      Ștergere
  2. O femeie "desteapta" lasa sentimentele deoparte si se axeaza pe nevoile ei personale asupra individului,atat ca aspect fizic cat si profesional,stie sa joace pe degete si sa mixeze tot, astfel sa nu se ataseze prea mult si sa stoarca fiecare gram din acel om de dragoste,iar dupa ce i-a ajuns il lasa uscat si isi vede de drum.Asa ar fi normal. Dragostea in ziua de azi e prea mainstream.

    RăspundețiȘtergere
  3. Femeia aia desteapta se numeste in engleza "soulless bitch"! :)) E usor sa ajungi asa, la fel cum si barbatii ajung niste porci dupa unele dezamagiri.
    Partea grea e tocmai sa cauti sa ai parte si de iubire, sa le imbini armonios pe toate, nu sa vampirizezi barbatii si sa-ti faci plinul!:))
    Ce ti-e si cu femeile astea! Niste sensibile! =))

    RăspundețiȘtergere
  4. Iubirea asta se aseamănă cu titulatura de ”Anonim”...o simțim, dar nu știm de unde vine. :)))

    PS. A fi ”soulless bitch” devine obositor la un moment dat, așa că nu e o carte pe care să o joci de prea multe ori decât dacă doar asta ți-a mai rămas în mânecă :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc. Fem

Antihrist

”Sunt EU! Când îmi calc pe suflet și fac să doară. Când nu mai scriu. Când aduc rațiunea în prim-plan ca să fac sufletul să tacă...și nu tace nici atunci. Antihrist sunt eu când nu mă las să plâng. Când nu ascult ce au rănile să-mi zică. Când mă pedepsesc pentru ceva ce nu am făcut niciodată, dar cineva a zis... Sunt eu când nu mă las să primesc iubire, a mea, a altora, a vieții” ...asta scriam pe 22.01.2022 și a rămas schiță până azi. E fascinant cum înainte să văd ce am scris, am spus prima propoziție by default.  Miriam e ANATEMA...am crezut multe vieți la rând și de aia Antihristul sunt eu. Pentru că mult timp, crezând că eu cred în Dumnezeu, l-am respins din inima mea și din ceilalți. Vorbeam acum ceva timp cu Maestrul meu și îi spuneam că nu-l pot numi Guru. ”Refuz, Maestre, să te numesc așa. Guru e doar Dumnezeu”. Și m-a întrebat ”Oare nu e asta o formă de sfidare a Lui?” Cred, Doamne. Ajută necredinței mele.  De antihrist fugim toți. Cine să-și asume Răul-Cel-Mai-Rău? Nu, nu. N