Se spune că fiecare are nebunia lui. Artiştii sunt etichetaţi din prima. Au chichiţele şi tabieturile lor, dar sunt scuzaţi instant pentru că sunt...ARTIŞTI. Care este profilul omului normal? Dar nebun? As merge într-un azil de nebuni...doar ca să înţeleg cât de departe merge nebunia şi care sunt gradele ei. Americanii pun foarte mult accent pe astfel de instituţii, la noi totul e mai tăcut, ţipetele se ascund în spatele uşilor închise. Nebunia a ajuns o scuză pentru mulţi. Ucizi pe cineva, te dai drept nebun şi astfel primeşti un altfel de tratament, o pedeapsă mai mică, o urmă mai puţin adâncă a închisorii. Nebunia a ajuns să fie confundată cu arta. Picasso suferea de nebunie genială? Care e puntea care despărţea geniul de nebunie, în cazul lui? Şi, mai ales, de ce geniu şi nu nebun? Eh...dulce nebunie. De ce nu mai e la fel de interesantă şi interceptată când vine vorba de nebunia oamenilor de rând? De ce spitalele de nebuni nu au reflectoare peste tot? De ce nu se ţin realit...