Treceți la conținutul principal

Știm dar...nu vrem!

Știm să dăm sfaturi, dar nu vrem să ne punem în pielea persoanei căruia îi umplem capul cu bazaconiile noastre.
Am trăit multe: dezamăgiri, orgolii, pierderi, durere. Asta ne dă un mic imbold în a ne crede psihologii secolului.
De fapt ce nu realizăm noi este că fiecare persoană este diferită. Fiecare trăiește diferit o despărțire, fiecare are alt gând de împăcare, fiecare își face alt scenariu, fiecare plânge pe un umăr dar din motive diferite, fiecare este stăpânul propriei sale vieți.
Nu te aștepta ca sfatul tău să conteze, nu te supăra dacă ți se dă dreptate dar acțiunea care urmează sfatului nu este în ton, nici măcar să nu îndrăznești să te superi pe un om care nu știe ce vrea. E normal, pentru că e o luptă permanentă în interiorul fiecărei persoane. Lupta cea mai grea între inimă și minte. Și de fiecare dată când inima spune ceva, mintea încearcă să contracareze lovitura și asta până când persoana deținătoare de aceste două organe enervante spune STOP. Aici intervii tu, dar nu cu replici ”told you!” ci cu o îmbrățișare și un zâmbet și taci!
Taci pentru că ziua asta blestemată va poposi și în casa ta. Și vei da de oameni care fac pe psihologii cu tine. Îți vor spune prin câte au trecut (pentru că de fapt această ședință de psiho-terapie este de fapt despre ei), cum -la fel ca și tine- s-au simțit descumpăniți, cum au suferit, s-au dat cu capul de pereți doar doar mintea aia o să amețească și o să-și țină gura închisă..., cum au trecut peste și acum sunt alți oameni (dar de fapt pe dinăuntrul lor sângerează).

Îți spun eu de ce ai nevoie în astfel de cazuri ”disperate”. De soare, de mare și de sunetul valurilor. Iar dacă poți...profită singur/ă de ele. Vei veni alt om :)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Nemurire

Acolo unde se termină infinitul nu sunt eu! E un gol ce nu poate fi umplut dacă nu ești TU! Nu e apă, nu e vânt, nu e viață...e NIMIC.

Râzi...râzi Drace, că din păcatele tale s-a născut Lumea. Din lacrimile tale...Apa și din cuvintele care ard...Vântul...și i-ai adus în lume. I-ai lăsat singuri în frig ca să le îngheți simțurile, să le tacă sufletul, să-i separi în oameni simpli care habar n-au a duce o astfel de Dragoste. E corect?

E corect să permiți Focului să ardă acolo unde n-ar fi călcat în veci? Sau Vântului să cutreiere munți și dealuri pentru un lucru ce abia de-l poate mângâia? Nu, nu e corect! De aia ai permis din când în când ca Vântul și Apa să se regăsească într-un om sau mai mulți. Și atunci când ființele astea se vor întâlni, Vântul va îmbrățișa Vântul, iar Apa-i va învălui. Și tu...tu vei zâmbi, vei râde în hohote, apoi vei plânge și te va durea pentru că vei fi înțeles greșeala făcută.

Pentru că acolo unde se termină infinitul nu vei da de o persoană, vreun obiect s…

Despre asumare și tainele ei

Tinere...mă faci să râd. Și nu că anii nu mi-ar permite, dar într-un oarecare fel am...alte priorități. Nu! Departe de mine a te face să crezi că tu n-ai fi una dintre ele căci, știm prea bine că ești creația Mea cea mai înaltă, însă, vezi tu, dacă ar fi să ascult tot ce-ți înflorește mintea, aș fi nevoit să deschid o piață de flori cât tot Universul. Ah, nu mă înțelege greșit...AUD TOT CE SPUI, doar că nu dau importanță. Știi...exact ca părinții care primesc remarci răutăcioase de la copiii lor, dar aleg să râdă de îndrăzneala lor.

A te ridica împotriva Mea, e cea mai bună dovadă că Mă simți! A Mă nega, e cea mai clară dovadă că te-am rănit...și-Mi pare rău...căci, nu ai înțeles de fapt lecția pe care încercam să ți-o ofer.

Da, ai Liber Arbitru. Da, ești capabil de cel mai strălucit bine  și cel mai dezastruos rău. Da, dragul Meu, ești făcut după chipul și asemănarea Mea, fapt ce te ridică la rangul de Dumnezeu, dar...ți-ai asumat vreodată asta? Așa...pe deplin? Cu responsabilitate,…