Treceți la conținutul principal

Trece timpul ca nebunul




Sâmbătă 18 mai, Teatrul Odeon, Spectacol ŞARAIMAN, Răzvan Mazilu în rolul Nebunului, Dan Badea în rolul Românului.

Mi-a plăcut! Şi asta e tot ce contează. Mi-a plăcut cum teme precum "tinereţea cu dragostele ei", "amarul înecat", "timpul cu cicatricile sale", se îmbină perfect într-un spectacol de Stand-Up Comedy în care toată lumea râde de propria durere. Şi am râs...bine!
E un spectacol pe care merită să îl vezi pentru că e ceva inedit. Nu respectă nici un tipar al altor spectacole, nu te aştepţi în nici un moment să îl vezi pe Răzvan Mazilu cum face dragoste cu un manechin şi nici să ţi se facă poftă de berea la pet cu gust de bere la sticlă pe care Dan Badea o savurează în timpul spectacolului. It.s outrageous!
Nu te aştepţi să te gândeşti nostalgic la copilăria anilor 80-90, iar ca tânăr cu siguranţă nu te aştepţi să fi luat peste picior pentru că nu ştii despre jocurile din spatele blocului pân când mama te striga pe geam să vi să mănânci.
Cu siguranţă nu ai să ieşi alt om de la spectacolul ăsta, nu te aştepta să te transformi în Cenuşăreasa sau Prâslea Cel Voinic, dar aşteaptă-te să capeţi sentimentul că vrei să îţi educi viitorii copii aşa cum în zilele noastre nu se mai practică (nu la fel de mult!). Aşteaptă-te să pleci de acolo râzând, dar cu o oarecare urmă de lacrimă în ochi fie pentru că îţi dai seama că ţara ta e FRUMOASĂ A NAIBII dar nu  îi dai atâta importanţă, fie pentru simplu motiv că realizezi că ceva undeva s-a schimbat, dar nu poţi da de momentul acela nefast.

Sala era plină, aşa că trageţi voi concluzia ...

PS: Muzica este...CU DE TOATE!
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Într-un alt univers

 Într-un alt univers mă ții de mână și-mi spui că frica nu există. Că totul e o iluzie și că atât timp cât vei trăi nimic nu o să mă atingă.  Într-un alt univers îmi spui că mă iubești, îmi iei fața în mâini și mă săruți pe frunte. Mă iei cu tine în munții pe care îi iubești atât și mă înveți să ascult natura. Să nu mă tem de ea, ci să mă regăsesc în ea.  Într-un alt univers cântăm împreună - eu cu vocea, tu la chitara rece de care nu te desparți niciodată. Cântăm și râdem până dimineața și apoi mergem să cutreierăm pajiștile acelea frumoase de mai sus de casă.  Într-un alt univers ești tot ce fetița din mine și-ar fi dorit vreodată.  Până atunci învăț să trăiesc în acesta...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc....
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe