Treceți la conținutul principal

Trece timpul ca nebunul




Sâmbătă 18 mai, Teatrul Odeon, Spectacol ŞARAIMAN, Răzvan Mazilu în rolul Nebunului, Dan Badea în rolul Românului.

Mi-a plăcut! Şi asta e tot ce contează. Mi-a plăcut cum teme precum "tinereţea cu dragostele ei", "amarul înecat", "timpul cu cicatricile sale", se îmbină perfect într-un spectacol de Stand-Up Comedy în care toată lumea râde de propria durere. Şi am râs...bine!
E un spectacol pe care merită să îl vezi pentru că e ceva inedit. Nu respectă nici un tipar al altor spectacole, nu te aştepţi în nici un moment să îl vezi pe Răzvan Mazilu cum face dragoste cu un manechin şi nici să ţi se facă poftă de berea la pet cu gust de bere la sticlă pe care Dan Badea o savurează în timpul spectacolului. It.s outrageous!
Nu te aştepţi să te gândeşti nostalgic la copilăria anilor 80-90, iar ca tânăr cu siguranţă nu te aştepţi să fi luat peste picior pentru că nu ştii despre jocurile din spatele blocului pân când mama te striga pe geam să vi să mănânci.
Cu siguranţă nu ai să ieşi alt om de la spectacolul ăsta, nu te aştepta să te transformi în Cenuşăreasa sau Prâslea Cel Voinic, dar aşteaptă-te să capeţi sentimentul că vrei să îţi educi viitorii copii aşa cum în zilele noastre nu se mai practică (nu la fel de mult!). Aşteaptă-te să pleci de acolo râzând, dar cu o oarecare urmă de lacrimă în ochi fie pentru că îţi dai seama că ţara ta e FRUMOASĂ A NAIBII dar nu  îi dai atâta importanţă, fie pentru simplu motiv că realizezi că ceva undeva s-a schimbat, dar nu poţi da de momentul acela nefast.

Sala era plină, aşa că trageţi voi concluzia ...

PS: Muzica este...CU DE TOATE!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plouă

Plouă! Și acolo și aici. Peste sufletele toate. Plouă! Și acum îți dau dreptate. Tu mi-ai spus s-ascult, e drept.
Plouă. Pe un aer mai curat. Când te strig, tot nu s-aude. Străzile sunt tot mai mute, Iar ecoul e ciudat.
Plou-acolo și străluce. De-ai putea, m-ai mai seduce? Fiu de lume obosită, Plictisită, folosită.
Plouă, da! Ș-acuma vezi Cum răsare din asfalt, Rece, inocent, cobalt, Omul Nou. Ș-acuma șezi!
Plouă pic fără de pic Nu. N-ai înțeles nimic! Doar ai vrut să te dai mare Și s-arăți cum timpul moare.
Timpul plouă, timpul tace. Lumii tu..să îi dai pace, Fiindcă lumea se descurcă Făr' să creadă-ntr-o nălucă.
Da! Da! Plouă! Plouă, drace. Pleacă și nu te întoarce Lasă-mă să simt și eu Cum e să fii Dumnezeu.
Lasă-mă cu ploaia mea, Tulbure, vicleană, grea, Lasă-mă să învăț lumea Ca să pot jongla cu ea.
Plouă, drace, n-ai ce-i face. Pleacă, iute, nu te-ntoarce. C-altfel o să tot iubesc Sentimentul nefiresc
De a mă juca cu focul.

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Arta visatului

Șșșș...închide ochii și ascultă cum inima vorbește mută.
A obosit să irosească suflarea preadumnezeiască,
A nefireștii  reîntoarceri.
Credeai că dacă vei iubi, chiar grabnic te vei mântui
De o povară ireală?
Fetițo, hai, dansează goală!
Și-n dansul tău legat de stele îți vei găsi vise de iele
Ce marea toată-ți vor descrie
Prin lunga țesătură-n ie
Ce-și are magica ei vrie.
Închide ochii când dansezi, când țeși, când zbori, nu când visezi!
Căci când visezi totu-i real.