Treceți la conținutul principal

Dumnezeiasca Nebunie

Se spune că fiecare are nebunia lui. Artiştii sunt etichetaţi din prima. Au chichiţele şi tabieturile lor, dar sunt scuzaţi instant pentru că sunt...ARTIŞTI. Care este profilul omului normal? Dar nebun?

As merge într-un azil de nebuni...doar ca să înţeleg cât de departe merge nebunia şi care sunt gradele ei. Americanii pun foarte mult accent pe astfel de instituţii, la noi totul e mai tăcut, ţipetele se ascund în spatele uşilor închise.

Nebunia a ajuns o scuză pentru mulţi. Ucizi pe cineva, te dai drept nebun şi astfel primeşti un altfel de tratament, o pedeapsă mai mică, o urmă mai puţin adâncă a închisorii.
Nebunia a ajuns să fie confundată cu arta. Picasso suferea de nebunie genială? Care e puntea care despărţea geniul de nebunie, în cazul lui? Şi, mai ales, de ce geniu şi nu nebun?

Eh...dulce nebunie. De ce nu mai e la fel de interesantă şi interceptată când vine vorba de nebunia oamenilor de rând? De ce spitalele de nebuni nu au reflectoare peste tot? De ce nu se ţin reality show-uri acolo? Pot fi multe genii care se sting nebăgate în seamă, în acele locuri.
Eşti nebun când vrei să îţi iei viaţa pentru că proprii tăi copii te-au lăsat în stradă, dar nu eşti nebun când ţi-ai luat viaţa pentru că erau un "simplu" actor de la Hollywood şi ai considerat că viaţa ta devenise plictisitoare.
Nebunie ordinară vs. Nebunie specială -> mă amuză ecuaţia asta!

Cu toate astea nebunia merită fotografiată, stopată în cadre, înrămată-n amintiri....aşa cum a făcut fotograful din clipul de mai jos


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Într-un alt univers

 Într-un alt univers mă ții de mână și-mi spui că frica nu există. Că totul e o iluzie și că atât timp cât vei trăi nimic nu o să mă atingă.  Într-un alt univers îmi spui că mă iubești, îmi iei fața în mâini și mă săruți pe frunte. Mă iei cu tine în munții pe care îi iubești atât și mă înveți să ascult natura. Să nu mă tem de ea, ci să mă regăsesc în ea.  Într-un alt univers cântăm împreună - eu cu vocea, tu la chitara rece de care nu te desparți niciodată. Cântăm și râdem până dimineața și apoi mergem să cutreierăm pajiștile acelea frumoase de mai sus de casă.  Într-un alt univers ești tot ce fetița din mine și-ar fi dorit vreodată.  Până atunci învăț să trăiesc în acesta...

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc....