Mă obsedează noţiunea timpului. Ieri aveam 16 ani, eram o liceancă ciudată, dar populară, aveam note mari, stăteam în prima bancă, mă fardam fără să ştie ai mei, apoi când terminam orele şi urma să merg acasă îmi îndepărtam make-up-ul (ca să păstrez imaginea de "fata cuminte a lu mama"). Azi, sunt la fel de ciudată, mai puţin populară, mă fardez mult mai puţin decât în liceu, sunt tatuată, libertină and so on. Mâine probabil o să am 40 de ani 2 copii sau niciunul, o carieră sau o frustrare şi aşa a trecut viaţa pe lângă mine.
Ştiu că următoarea întrebare este una greţoasă din cauza faptului că a devenit extrem de comercială, dar e o întrebare bună şi probabil că a rămas pe buzele tuturor pentru că nimeni nu a ajuns la un consens.
So...întrebarea e:
would we and why?
De fiecare dată când încerc să îmi răspund la întrebarea asta cu un mare DA! îmi amintesc de prezent şi mă gândesc că dacă aş schimba trecutul, mai mult ca sigur nici prezentul nu ar fi la locul lui. Aşa că îmi pun altă întrebare...Am curajul să renunţ la actual pentru un alt prezent necunoscut?
Oamenii au uitat să spere! Au devenit marionete teleghidate. Au ochi de sticlă...goi. Sentimentele lor nu mai au culori intense pentru că se mulţumesc cu plafonarea şi comodul. Nu mai au curaj să trăiască pentru că le e frică de "mai rău" considerând că dacă rămân în poziţia de bază nu vor avea de suferit mai mult decât dacă s-ar mişca. Se distrează în baruri şi cluburi şi pub-uri dansând o melodie şi apoi stând cu telefoanele în mână. Socializarea nu se mai petrece ochi în ochi ci tastă-n tastă. Nu mai cunosc versurile melodiilor pentru că muzica nu mai trece prin ei. Nu îmbătrânim...ne uscăm!
Wake up and live and when you.ll be alive again tell me...would you turn back time?
Ştiu că următoarea întrebare este una greţoasă din cauza faptului că a devenit extrem de comercială, dar e o întrebare bună şi probabil că a rămas pe buzele tuturor pentru că nimeni nu a ajuns la un consens.
So...întrebarea e:
De fiecare dată când încerc să îmi răspund la întrebarea asta cu un mare DA! îmi amintesc de prezent şi mă gândesc că dacă aş schimba trecutul, mai mult ca sigur nici prezentul nu ar fi la locul lui. Aşa că îmi pun altă întrebare...Am curajul să renunţ la actual pentru un alt prezent necunoscut?
Oamenii au uitat să spere! Au devenit marionete teleghidate. Au ochi de sticlă...goi. Sentimentele lor nu mai au culori intense pentru că se mulţumesc cu plafonarea şi comodul. Nu mai au curaj să trăiască pentru că le e frică de "mai rău" considerând că dacă rămân în poziţia de bază nu vor avea de suferit mai mult decât dacă s-ar mişca. Se distrează în baruri şi cluburi şi pub-uri dansând o melodie şi apoi stând cu telefoanele în mână. Socializarea nu se mai petrece ochi în ochi ci tastă-n tastă. Nu mai cunosc versurile melodiilor pentru că muzica nu mai trece prin ei. Nu îmbătrânim...ne uscăm!
I wouldn't! have a nice one..
RăspundețiȘtergere" Aşa că îmi pun altă întrebare...Am curajul să renunţ la actual pentru un alt prezent necunoscut?" Daca nu e spre bine da, daca e spre rau, nu depinde cat de bine iti este acum!
RăspundețiȘtergere