Victimele uitate ale razboiului: Femeile transformate in “damele de companie” ale armatei asteapta de 65 de ani scuze oficiale
"Femeile de reconfortare" intr-o tabara americana de prizonieri de razboi / Foto: womenandwar.net
Jung Yoon-hong, una dintre femeile fortate de armata japoneza sa se prostitueze in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, a decedat la finele anului. Moartea acesteia face ca numarul supravietuitoarelor ce preseaza guvernul japonez pentru compensantii sa scada la 79. Astfel, fereastra pentru obtinerea scuzelor oficiale si a compensatiilor pare ca e pe cale sa se inchida.
Consiliul Coreean al Femeilor Recrutate pentru Sclavie Sexuala de către Japonia, numit, pe scurt the Korean Council, a anuntat luni, 3 ianuarie 2011, ca Jung Yoon-hong, in varsta de 90 de ani, a murit in locuinta ei din Ilsan, provincia Gyeonggi, in data de 31 decembrie, informeaza Korea Joongang Daily.Jung s-a nascut in 1920 in Coreea si s-a maritat la varsta de 15 ani. Avea 19 ani cand a izbucnit cel de al Doilea Razboi Mondial. Si-a pierdut sotul pe front si, la scurt timp dupa aflarea vestii, a fost recrutata si obligata sa se prostitueze pentru soldatii japonezi. In intervalul 1942- 1945, a fost una dintre damele de companie ale armatei, cunoscute si ca “femei de reconfortare” sau “femei de incurajare”. In 1945, cand Coreea a scapat de sub dominatia Japoniei, tanara s-a intors acasa insarcinata si a dat nastere unui copil in luna septembrie a aceluiasi an.
A indraznit sa isi spuna povestea in 1995 cand s-a alaturat celorlate victime sexuale ale regimului imperial japonez. Conform unei lucrari publicate de Japan Policy Research Institute, numarul femeilor fortate de Japonia sa se prostitueze in timpul razboiului este estimat intre 50 000 si 200 000, cele mai multe dintre acestea fiind de origine coreeana. E dificil de precizat cifrele exacte precum si cate dintre aceste femei mai sunt in viata avand in vedere ca multe au refuzat sa recunoasca public abuzul.
Pana la acesta data s-a confirmat existenta “statiilor de reconfortare” in Coreea, China, Japonia, Filipine, Thailanda, Vietnam, Malaysia, Taiwan si Indonezia. Subiectul ramane unul extrem de controversat discutandu-se inca gradul de implicare al Japoniei conduse de Imparatul Hirohito in chestiunea sclaviei sexuale.
In Coreea, aceste femei sunt numite “halmoni” (in trad. bunici), desi multe dintre ele au fost atat de traumatizate fizic si psihic de evenimente incat nu s-au casatorit si nu au avut copii, povesteste The Independent intr-un material amplu din 2008 ce aduce in discutie lupta lor pentru recunoasterea abuzului. Numele de “ianfu” (in trad. femei de reconfortare) le-a fost dat de catre armata japoneza. Eufemismul e detestat de cele care il poarta deoarece evoca rolul lor: femei obligate sa “incurajeze” soldatii japonezi. Contactate de armata japoneza, multe dintre ele au crezut ca sunt recrutate pentru alte tipuri de munca, precum spalat, gatit etc. In realitate, erau duse in bordeluri pentru “a sustine” efortul de razboi. Printre “femeile de reconfortare” s-au numarat minore (s-au inregistrat cazuri de fete in varsta de 12 ani), tinere rapite, femei recrutate sub amenintarea armelor etc.
Odata cu moartea lui Jung Yoon-hong numarul “femeilor de reconfortare” care au avut curajul sa vorbeasca si sa ceara scuze si recompense a scazut la 79. Anul trecut au decedat noua dintre ele. “Timpul preseaza guvernul si societatea noastra sa faca eforturi [n.r. in directia recompensarii] cat mai repede” a declarat Consiliul Coreean. “Cea mai mare frica a acestor femei este ca, odata cu moartea lor, crimele impotriva lor vor fi date uitarii”, povesteste Ahn Sin Kweon, directorul Hous of Sharinge, primul muzeu al drepturilor omului axat pe tema sclaviei sexuale si o comunitate de sustinere pentru aceste femei.
In 2007, Shinzo Abe, primul ministru al Japoniei de la acea vreme, a negat ca guvernul japonez ar fi fortat femeile sa se prostitueze in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Acesta a argumentat prin lipsa dovezilor care sa sustina ca femeile au fost obligate, informa la acea vreme BBC News. Afirmatia a pus pe jar nu doar victimele ci si aliatii politici ai Japoniei care au amenintat ca vor face presiuni pentru ca natiunea nipona sa solutioneze problema. Fortat de furtuna politica starnita, Abe a retractat afirmatia fara a face insa alte mentiuni cu privire la politica Japoniei fata de subiect.
Guvernul japonez recunoscuse anterior sclavia de razboi printr-o declaratie din 1993 constituind totodata si un fond de compensatii pentru “femeile de reconfortare”. Compensatiile au fost insa refuzata de victime pe motiv ca banii nu proveneau de la stat ci din donatii. Refuzul a subliniat faptul ca principala tinta a protestelor e recunoasterea vinei. Intre timp, in Japonia a inceput sa ia avant o miscare revizionista ce sustine ca armata nu ar fi fost implicata direct in aceste actiuni. In conditiile date, victimele sunt constiente ca in lipsa unor scuze oficiale vor fi etichetate ca “prostituate”.
In iulie 2007 guvernul american a votat Legea 121 in urma audierilor facute in Congres, ocazie cu care cateva dintre aceste femei au depus marturie. Actul cere Japoniei sa “isi ceara scuze oficial si sa isi asume responsabilitatea istorica” in chestiunea bordelurilor militare. Trei ani mai tarziu scuzele oficiale intarzie sa apara, in timp ce “damele de companie” ale razboiului imbatranesc si se sting, resemnandu-se la gandul ca adevarul va fi uitat odata cu ele.
Autor: I. C.
sursa: http://smartwoman.hotnews.ro
Cutremurator ...
RăspundețiȘtergereŞi eu aştept scuzele americanilor care mi-au bombardat şi ucis străbunicul în război, sau ale ruşilor care au confiscat, pe nedrept, averile altor străbunici de-ai mei.
RăspundețiȘtergereÎn plus, cred că toţi românii aşteptăm scuzele celor care au făcut parte din conducerea PCR şi care se află în prezent în structurile de putere.
Eu cred că ar trebui să solicităm scuze Papei pentru crimele pe care le-a făcut Biserica.
Cred că unul dintre cele mai mizerabile lucruri posibile este violul, siluirea. Problema e legată de asumarea vinei, care aparţine unor oameni ce nu mai există, în circumstanţe care nu mai sunt.
Eu cred că ar trebui să se investească pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple niciodată, nu pentru ca să despăgubim trecutul. O atitudine de genul ăsta perpetuează victimizarea celor care au reuşit să treacă mai departe şi nu rezolvă nimic sufleteşte. Ori dacă se vrea o împuternicire de orice fel, ar fi bine să se ofere posibilitatea câştigării respectului pentru cei care au avut de suferit, altfel decât prin scuze sau bani. Eu aş zice prin oferirea posibilităţii privilegiate de a participa activ la campania de prevenire sau în diverse acţiuni civice. Cred că ar aduce mai multă satisfacţie şi împăcare cu sine.
Sunt aproape in totalitate de acord cu tine anonimule, ca si tine sunt de parere ca o vorba spusa poporului din partea celor care au participat activ la siluire, viol, omoruri, cei care au trait pe pielea lor nenorocirile vietii, ar face lumea sa inteleaga. Eu sper, la fel ca si voi
RăspundețiȘtergereDaca nu sa intamplat nimic in trecut sa se rezolve problema asa o sa si ramana, ce crezi ca o sa faca pe viitor ? Daune morale ? ....stai sa avansam tehnologic sa vezi atunci haos, nu ce a fost in trecut e important, ci ce se va intampla pe viitor...the future's bright the future is nuclear(orange).
RăspundețiȘtergereBlaze d(>.<)b (o)\/(o) <--- boobies